BAZA DE DATE CRJI

Trimite un pont

ACADEMICA

Localizeaza Centrele de Jurnalism de investigatie din intreaga lume

Dosare

Alte dosare

de Owner

Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE OffshoreLEAKS de Stefan Candea, Sorin Ozon si Adrian Mogos OffshoreLeaks este un proiect al International Consortium of Investigative Journalism (ICIJ) din Washington, DC. ICIJ este o retea independenta de reporteri care colaboreaza pentru publicarea de investigatii jurnalistice transfrontaliere. Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI) a fost partenerul pentru Europa de Est al ICIJ si a coordonat documentarea in regiune in decursul ultimelor 15 luni. Proiectul la care a participat este cea mai mare colaborare transfrontaliera din istoria jurnalismului. Peste 80 de jurnalisti din 46 de tari au investigat legaturi dezvaluite de 2,5 milioane de documete si au inceput astazi sa publice secrete a peste 120.000 de societati și fonduri off-shore, expunând afaceri ascunse ale politicienilor, mafioților și ale magnaților de pe întregul glob, din mai mult de 170 de tari. Documentele secrete obținute de ICIJ dezvăluie numele din spatele unor firme și fonduri private din Insulele Virgine Britanice, Insulele Cook și alte paradisuri fiscale. Baza de date are 260 de gigabiți si este o colectie de 160 de ori mai mare decat cea a telegramelor Departamentului de Stat American publicate de WikiLeaks în 2010. Documentele includ medici, fermieri din Grecia, dar și familii și parteneri ale dictatorilor, escroci de pe Wall Street, miliardari din Europa de Est și Indonezia, directori executivi ai corporațiilor ruse, traficanți internaționali de arme și o firmă paravan pe care Uniunea Europeană a catalogat-o ca fiind implicată în programul nuclear al Iranului. /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin-top:0in; mso-para-margin-right:0in; mso-para-margin-bottom:10.0pt; mso-para-margin-left:0in; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif"; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

Mai mulţi jurnalişti din România, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Moldova au demarat un amplu proiect transfrontalier în ceea ce priveşte comerţul cu ţigări la graniţele Uniunii Europene, proiectul fiind finanţat de Foundation Open Society Institute din Zug, Elveţia.

Proiectul Transnistria este o investigatie jurnalistica a CRJI, finantata de catre SCOOP din Danemarca si SAS din Elvetia. La documentare au participat Vitalie Calugareanu (Chisinau), Vlad Lavrov (Kiev), Igor Boldyrev (Odessa) si Alexander Bratersky (Moscova). Foto Robert Ghement. > Investigaþia jurnalisticã a fost finanþatã în cadrul proiectului Scoop (prin Asociaþia Jurnaliºtilor de Investigaþie danezi - FUJ) ºi de cãtre organizaþia Small Arms Survey de la Geneva.

Proiecte

Foto

Alte fotoreportaje

Cărămidarii sunt romi mândri de meseria lor, moştenită din tată în fiu. Cei din zona oraşului Corabia, jud.Olt, lucrează din iunie până în octombrie, fiind veniţi din judeţul Dolj, satele Gighera, Bârca, Gângiova şi altele. Pentru a evita concurenţa, familii întregi se mută de la casele lor în zonele în care au lucrări, locuind în condiţii precare. Copiii sunt puşi în mod regulat să muncească la cărămizi şi mulţi neglijează şcoala, pe care o frecventează doar pentru obţinerea alocaţiei. Oamenii sunt lăsaţi de patroni să lucreze pe terenul lor în schimbul unei sume fixe pe bucată sau pentru o parte din cărămizile obţinute. De obicei sunt tocmiţi de către un bulibaşă care ia un procent din câştig. Cei mai tineri caută să muncească pe bani mai mulţi în construcţii sau agricultură în ţări precum Spania, Italia sau Franţa. Când sunt prinşi muncind la negru ei sunt trimişi înapoi in România cu restricţii pe paşapoarte, unde revin la vechile îndeletniciri cel puţin până la expirarea interdicţiilor.

de Bogdan Croitoru

Ghetoul din Mărăşeşti - fotoreportaj de Marius Nemes Mai mult de 7 200 de copii şi tineri români între 15 şi 19 ani trăiesc cu HIV. Majoritatea au fost infectaţi între 1986 şi 1991 ca rezultat direct al unor politici guvernamentale care i-au expus la ace de seringă contaminate şi la “micro-transfuzii” în care copiilor mici li se administrau transfuzii cu sânge netestat. “Micro-transfuziile” s-au făcut ca urmare a ideii greşite că ar îmbunătăţi starea imunologică a copiilor. (raport al Human Rights Watch, august 2006) Un caz aparte în acest peisaj îl reprezintă cartierul Modruzeni, din Mărăşeşti. Izolaţi într-o buclă a timpului, oprită în evul mediu, cei aproape 4 000 de locuitori, în majoritate romi, încearcă să supravieţuiască într-o angoasă apăsată de sărăcia aproape agresivă, fără acces la educaţie, muncă, medicaţie sau utilităţi. 73 dintre ei au fost diagnosticaţi după 1989 cu HIV/SIDA. Astăzi mai trăiesc cam jumătate. Medicii spun că majoritatea seropozitivilor sunt copii născuţi în anii 1987-89, care au acum 17-18 ani. Infectarea copiilor a fost catalogată drept "accident epidemiologic" de autorităţile sanitare ale vremii. Ajunşi aproape de vârsta majoratului, mulţi nu stiu că suferă de o boală cu transmitere sexuală, pentru că părinţii vor să-i ferească de discriminare şi stigmatizare. (Pentru a nu încălca confidenţialitatea celor care trăiesc această dramă, în fotografii nu sunt persoane care să se fi declarat infectate. Simplul fapt că îşi duc vieţile aşa, este suficient de dureros).

“Inainte sa mor, am vrut sa fiu cel mai mare prost din tara si am venit aici”, imi spune Gliga Alexandru, un cioban din Ardeal venit in Chilia acum 10 ani. E ianuarie, e frig, oile pe care le pazeste Gliga, pentrut 100 de euro pe luna, pasc linistite printre resturile unui foste mari ferme zootehnice, dezmembrata bucatitca cu bucatica de vanzatorii de fier vechi. Ceea ce vroia Ceausescu sa transforme intr-un imens teren agricol a intrat in 1991 in patrimoniul mondial al UNESCO. Peste 45 de specii de pesti, 300 de specii de pasari, 1200 de plante si 15.000 de oameni convietuiesc in cel mai greu accesibil loc din Romania. Lucrurile au evoluat rapid dupa revolutie, Delta a fost promovata ca destinatie turistica, s-au sugerat trasee in functie de diverse interese si s-au stabilit obiective turistice. Cei care se afla pe aceasta harta o duc binisor; preturile terenurilor au crescut enorm, iar costurile de vacanta s-au aliniat la standarde europene. La Sulina, Crisan, Maliuc, pretul unui metru patrat de teren depaseste 70 de euro. Pensiuni de prost gust, in mare parte ridicate de afaceristii de prin tara si nu de localnici, sky-jeturi, bird watching, sun bathing. Localnici cu zimbet mieros isi asteapta pe ponton victimele imbarcate pe pasagerul de Tulcea. In cealalta parte, pe bratul Chilia sau pe grindul Letea, chiar si la Sfantu Gheorge unde oamenii nu au apucat sa dea inca de gustul banului cistigat usor, esti primit cu bucurie si de multe ori nici nu ti se cere sa platesti pentru ce-ti ofera. Acestia sunt oamenii care au avut ghinionul sa locuiasca in partea de delta care nu intereseaza pe nimeni. Lipoveni, romani, haholi (ucrainieni) traiesc aici de sute de ani, izolati de ape, intr-o lume cu reguli proprii, nereceptiva la semnalele de modernitate care mai ajung aici prin copiii plecati la munca in strainatate. Am fost in delta prima oara acum 10 ani, la Sulina. Atunci exista un singur hotel si un singur loc unde puteai minca. Azi gasesti cel putin 30 de hoteluri si de pensiuni cu chelneri la costum, in timp ce, la 15 km departare, in satul Sfistofca, Marusa, sotia lui Vanea, e tratata de moasa satului cu pilitura din carapace de broasca testoasa pentru ca a cazut pe gheata la cules de stuf. Am revenit in delta si am incercat sa vad, sa documentez si sa inteleg o lume stranie, frumoasa si contradictorie. Niciodata nu am inteles de ce cuplul din Letea, care m-a gazduit in urma cu 5 ani, autointitulati Amore si Cherry dupa personajele unui serial de televiziune, isi puneau halate de matase inainte sa hraneasca animalele din curte. Atunci Amore mi-a marturisit ca are un depozit intreg de piei de oaie, colectate pe nimic de la satenii care le considera inutile. Intentiona sa le vanda unui producator de haine, dar acela trebuia sa fie neaparat din Milano, capitala modei. Banuia ca romanii ii ofera un pret prost si nici nu vroia sa auda de ei. Nu stiu ce s-a intamplat mai departe, nu am mai trecut prin Letea. Nu am inteles neputinta autoritatilor, in cazul tanarului politist din Mila 23, batut de pescari si aratat cu degetul pentru ca, incepator fiind, si-a permis sa ii ia la rost pentru braconaj. Nu am inteles cum in circiuma la Sfistofca, cel mai izolat sat al deltei, oamenii se cearta asupra datei exacte a luptei de la Marasesti. Citesc mult din plictiseala si au o memorie fantastica. In schimb, am inteles ce inseamna delta neturistica cind dupa citeva zile de stat in Periprava, in februarie cand afara ingheta apa in pahar, mi-am dat seama ca nu am in ce ma spala si a trebuit sa comand un lighean de la Tulcea. A sosit cu pasagerul, peste trei zile, rosu, turcesc, ieftin, exact ce cerusem. Am priceput iarasi un pic cind, tot in Sfistofca, dupa o noapte de horinca si recital de Edgar Allan Poe in casa profesorului Postolache, am navalit la prima ora a diminetii in unicul magazin-carciuma din sat, cerind ceva sa-mi astimpar setea. Nu aveau decit sampanie si vodca la bidoane de 3 litri. Am intilnit localnici carora Delta le prieste dar si altii care o considera o pedeapsa pentru decizia gresita de a se stabili aici. Postolache, un profesor de desen din Sighetul Marmatiei, pensionat, si-a abandonat toti prietenii si a venit in Sfistofca acum citiva ani. A cumparat una din multele case parasite si incet, incet, a pus-o pe picioare. Anul trecut, a reusit sa scoata satenii din inertia alcoolului si, timp de cateva zile, au ecologizat zona de gunoaie. Acum planuieste o expozitie de pictura in caminul cultural. Poate ca intre timp a si facut-o. In Sfantu Gheorghe, Hristu inca are dubii daca a facut bine cind a renuntat la cariera lui de cantaret, a vandut tot ce avea in Bucuresti si s-a facut pescar. Nelu, fostul sef de post al militiei din Chilia, pensionat oarecum fortat de imprejurarile de dupa revolutie, a luat-o de la capat si si-a incercat norocul ca om bun la toate intr-un hotel din Spania. Tot pescar in delta a ajuns pina la urma si nu se plinge. In Sfistofca, Vasile a renuntat la marinarie pentru a sta cu tatal sau bolnav. Prinde noaptea broaste pe balta cu o lanterna pusa intr-un butoi si asta ii aduce bani frumosi, fara mult efort. Nu e deloc fericit si tot repeta ca a fost cea mai timpita decizie sa se stabileasca in delta. In delta, in ultima vreme, lucrurile au mers cumva mai bine. Pescarii sint multumiti ca, odata cu actuala guvernare, a mai slabit puterea concesionarilor asupra baltilor.De braconat se bracona si atunci, se braconeaza si acum, cu plase interzise, cu carmace la sturion sau la vinatoare de mistreti si pasari. Incepind de anul trecut, pe o perioada de 10 ani este interzis pescuitul a 5 specii de sturion. La Sfantu Gheorghe nu toti pescarii dau intentionat dupa sturion, dar ii invidieaza pe cei care au curajul sa o faca. Un kilogram de icre negre se vinde la prima mina cu 100 de euro, iar un sturion frumusel poate avea in burta 1000 de euro. Se prinde de multe ori si accidental, mai ales in sezonul de scrumbie, cind plasele intinse dintr-un capat in celalalt al Dunarii matura tot ce intilnesc. Atunci pescarii se uita bine in jur sa se asigure ca nici o alta barca nu ii vede, omoara sturionul pe loc cu o lovitura de ciocan, se duc pe tarm si il transeaza. Daca e foarte mare, se reintorc noaptea sa il ia, cind sansele de a fi vazuti sint mai mici. In ultima vreme motivand ca specia este amenintata de disparitie, ONG-urile fac presiuni sa interzica si la stiuca pescuitul industrial. In schimb, ori de teama de a ramine fara munca, ori poate ca au chiar dreptate, pescarii se jura ca in ultimii 2 ani este stiuca asa cum nu au fazut ei vreodata. Pluteste in aer o tensiune : pescarii stiu, ca mai devreme sau mai tirziu, in 5 ani, poate in 10, pescuitul industrial va fi interzis in totalitate in delta iar ei vor ramine fara alte modalitati de supravietuire. Cei care stau in satele cu vad turistic incearca in paralel sa dezvolte agroturismul. Le rid in nas celor care se incapatineaza sa ramina doar pescari, si ii ameninta ca in curind le vor fi argati, cind pescuitul se va interzice. Incearca sa intuiasca gusturile si cerintele turistilor, si treptat, banii din pescuit merg catre un termopan, un parchet imitatie de lemn, transformindu-si iremediabil casele traditionale in potentiale locuri de dormit, impersonale ca un hotel de oriunde, dar aducatatoare de bani. La fel de important ca fauna protejata din delta, sau flora, modul traditional de viata dispare rapid fara ca cineva sa incerce sa il protejeze. Ultima generatie de pescari arunca sub ochii nostri, ultima plasa cu ochiuri de sfoara. Din spate vine un val de ski-jeturi si barci cu motor care matura de la un mal la altul tot ce tine de lumea veche, personalizata si autentica.

Video

Alte videoreportaje

Acest material video a fost realizat in iarna dintre anii 2001-2002 si a fost difuzat la Prima TV intr-o colaborare dintre Evenimentul zilei (ziar la care autorii activau in acea perioada) si postul TV.
Materialul realizeaza o radiografie a prostitutiei din Bucuresti de la cele mai banale locuri pina la posibilitatea de a cumpara o femeie.
Important este ca materialul este de foarte mare actualitate desi a fost realizat cu ceva timp in urma.

Acest material video a fost realizat in iarna dintre anii 2001-2002 si a fost difuzat la Prima TV intr-o colaborare dintre Evenimentul zilei (ziar la care autorii activau in acea perioada) si postul TV.
Materialul realizeaza o radiografie a prostitutiei din Bucuresti de la cele mai banale locuri pina la posibilitatea de a cumpara o femeie.
Important este ca materialul este de foarte mare actualitate desi a fost realizat cu ceva timp in urma.

Deşi România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din Europa, românii sunt obligaţi să plătească bani grei pe o pâine turcească. O investigaţie jurnalistică despre mafia cerealelor. Episodul 1

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie este membru al:

Urmareste-ne pe:

Sprijinul dumneavoastra ne va ajuta sa publicam mai multe subiecte tabu pentru altii.

Support for
the development
of this website
was provided by