PTN: Furnizor de servicii in lumea invizibila a industriei offshore
Owner / 2013-04-04
Acasa | Investigatii | PTN: Furnizor de servicii in lumea invizibila a industriei offshore
Share this story

de Nicky Hager


Povestea Portcullis TrustNet și a locului de naștere a companiei, Insulele Cook, este aceeași, în multe privințe, cu cea a industriei off-shore însăși. Este o lume mare, invizibilă, un amestec ciudat de local și global înființat de indivizi și politicieni fără importanță din interiorul fiecărui paradis fiscal, fiecare dintre acesta având o populație cât a unui mic oraș. 


Dar, prin înființarea de zone speciale, aceste mici provincii au schimbat fața finanțelor și afacerilor internaționale și au un impact asupra autorităților care aplică legea, politicilor fiscale, transparenței politice și economice în lume.


Tax Justice Network, un grup care militează împotriva paradisurilor fiscale, estimează că aproape o treime din averea lumii se află în paradisuri fiscale și aproape jumătate din comerțul internațional mondial trece prin ele.


TrustNet, cu sediul în Singapore și cu birouri în alte 16 locuri, se descrie ca fiind un „magazin universal”, prin faptul că angajează avocați și contabili pentru a ajuta clienții „valoroși” să-și managerieze banii și afacerile. În această activitate ei nu sunt singuri, pentru că există zeci de așa-numiți furnizori de servicii off-shore. Rareori aceștia ies în evidență. 


Spre deosebire de mulți dintre clienții lor cum ar fi băncile sau contabilii, nu există o asociație de profil a industriei care să le reprezinte interesele. Ei își fac reclamă aproape exclusiv pe internet. Numai câteva firme sunt de calibrul TrustNet care pretinde pe site-ul său că este cel mai mare operator independent din Asia. 


Mărimea operațiunilor sale este confirmată de sute de mii de documente obținute de ICIJ care arată munca de zi cu zi din interiorul TrustNet.


Clienții, se arată în aceste documente, provin din aproape 140 de țări și teritorii, printre ei aflându-se influenți oameni de afaceri și politicieni. Documentele includ 4.000 de nume din Statele Unite și Canada și aproape 1.300 din Uniunea Europeană. 


Cea mai mare parte dintre clienți provine totuși din China, Taiwan, Singapore și alte state din estul și sud-estul Asiei, aproape 45.000 din cei 77.000, ceea ce indică importanța acestei regiuni ca sursă de ascundere a banilor. Produsul principal pe care TrustNet îl vinde poate fi cuprins într-un singur cuvânt – secretul.  


Această companie se asigură că nume de persoane sau firme, averi, interese de afaceri și legături politice rămân nevăzute. Și o face folosind o varietate de metode, cum ar crearea unui labirint de avocați, companii și fonduri financiare în diferite țări, în multe cazuri ajutându-și clienții să deschidă conturi bancare pe numele unor firme anonime și nu pe al lor. 


Câteodată, aceste vehicule financiare special construite dețin află iahturi de lux și capodopere de artă ale unor artiști faimoși. Unele dintre aceste entități pe care TrustNet le crează sunt făcute conform cerințelor clientului, altele sunt companii de tip „vehicul financiar” adesea cu nume absurde cum ar fi Golden Honest Enterprises Limited,  Jolly Good Fortune Investment Limited  sau Sunny Islands Overseas Limited.



Imperiul off-shore


Insulele Cook erau o zonă liniștită până acum trei decenii când un grup de finanțatori a venit cu ideea de a transforma grupul de insule într-un paradis fiscal. Parlamentul s-a întâlnit în sediul său, niște barăci muncitorești folosite de cei care construiau aeroportul internațional, aflat peste drum. 


Populația insulelor era de mai puțin de 20.000 de locuitori și scădea din cauza faptului că mulți dintre localnici trăiau în Noua Zeelandă. Având în vedere lupta de supraviețuire economică a acestei mici națiuni, liderii săi politici erau dornici să profie de beneficiile pe care le-ar fi avut insula dacă intra în industria off-shore.


Insulele Cook se potrivesc profilului de satelit off-shore. Se află la 3 ore și jumătate de zbor de Noua Zeelandă, centrul economic regional. Ca și Insulele Cayman sau multe alte paradisuri fiscale din prezent, au steagul Marii Britanii în colțul propriului steag. 


În timp ce elvețienii au fost pionierii secretului bancar acum mai bine de o sută de ani, rămășițele imperiului britanic au preluat rolul de a dezvolta industria off-shore, începând cu Insulele Bermude, Bahamas sau insulele din Canalul Mânecii în anii ’30, apoi cu Insulele Cayman în anii ’60 și Insulele Virgine Britanice și altele în anii ’80.


Toate paradisurile fiscale au ca scop principal vânzarea „secretului”, însă treptat tipurile de produse au început să se diversifice, piețele de desfacere să fie tot mai variate, toate depinzând de istoria, poziția geografică și legislația din aceste zone off-shore. 


Insulele Virgine Britanice, de exemplu, unde se află cel mai aglomerat birou al TrustNet sunt cele mai mari vânzătoare de firme off-shore care pot fi cumpărate ieftin cu un singur scop, acela de deschide un cont bancar în numele unei persoane sau companii. „Cutii poștale”, cum le denumește un promotor din Statele Unite a industriei off-shore. 


Insulele Cook se axează în principla pe o piață mai sofisticată, un număr mic de oameni bogați care vor să înființeze pe termen lung „fonduri de protecție a bunurilor” care le va feri averea de procese, creditori sau chiar și de autorități.



Dezvoltarea industriei off-shore


Parlamentul din Insulele Cook a aprobat legea legată de sistemele bancare, firme, fonduri și asiguri de tip off-shore în 1981. Unul dintre cei care a supravegheat introducerea acestei legi a fost Mike Mitchell, un avocat din Noua Zeelandă, care era procurorul general din Insulele Cook la începutul anilor ’80. 


Cinci ani mai târziu, ca și alți oficiali care au intrat în industria off-shore, Mitchell s-a decis să facă același lucru. A demisionat din funcția de procuror general în 1986 și a înființat în 1987 o firmă care oferea servicii off-shore. Firma, denumită inițial Pacific Trustee Company Limited, apoi International Trust Corporation Limited, ulterior TrustNet, se numește în prezent Portcullis TrustNet.



Scandalul deceniului


TrustNet s-a dezvoltat rapid și și-a deschis în 1991 un birou în Hong Kong, în același an în care Mitchell declara pentru Cook Islands News că firma se ocupă în special de clienții aduși de avocați și firme de contabilitate din Hong Kong.


El a spus că „uneori nu cunoaștem identitatea clienților”, dar a adăugat că „nu ne ocupăm de nimic ce pare dubious sau face parte din operațiuni de spălare de bani”. Experți din domeniul spălării banilor spun că acest tip de mentalitate nu are logică, pentru că este imposibil să știi dacă cineva este implicat în operațiuni de spălare a banilor sau în alte infracțiuni fără să le cunoști identitatea. 


„Trebuie să știi cine îți sunt clienții. Dacă nu știi cine sunt, nu există nici o metodă să afli de ce își aduce banii în paradisuri fiscale”, a spus Charles Intriago, fost procuror american și președintele Asociației Speciliaștilor Autorizați pe Infracțiuni Financiare, o organizație din Miami. 


Mitchell putea spune ceea ce spus în 1991 fără ca cineva să-l bage în seamă. În scurt timp, lucrurile au început să se schimbe. Insulele Cook se aflau în centrul unui scandal. În 1994, Winston Peters a intrat în clădirea Parlamentului Neozeelandez cărând o cutie pentru sticle de vin plină cu documete secrete fiscale. Peters, membru al Parlamentului, a spus că acea cutie conținea dovezi „de fraude fiscale la scară uriașă”.


Afacerea Winebox, cum a fost denumită, a devenit scandalul anilor ’90. Documentele veneau de la o firmă denumită European Pacific Banking Corporation,  membră a European Pacific Group care a fost înființată de Trevor Clarke, un personaj cheie în procesul transformării Insulelor Cook în paradis fiscal. 


Una dintre acuzațiile din centrul scandalului făcea referire la faptul că European Pacific a convins autoritățile din Insulele Cook să accepte 2 milioane de dolari neozeelandezi ca taxe, bani care au fost ulterior returnați, mai puțin 50.000 drept comision.


O subsidiară a European Pacific a prezentat atunci un certificat fiscal din Insulele Cook autorităților din Noua Zeelandă fără să precizeze că aproape toți banii au fost returnați, creând astfel un masiv prejudiu. Un judecător britanic a descris pe scurt afacerea: „astfel European Pacific a câștigat 1,95 de milioane de dolari, autoritățile din Insulele Cook 50.000, iar guvernul neozeelandez a fost păgubit cu 2 milioane”. 


Multe alte tranzacții dubioase erau suspecte în Afacerea Winebox, dar în ancheta și procesul care a urmat puține persoane doreau să depună mărturie. Procurorul general al Insulelor Cook, John McFadzien, a avertizat public pe cei care urmau să depună mărturie sau să ofere dovezi, citați fiind de autoritățile neozeelandeze, că vor fi anchetați în Insulele Cook pentru încălcarea legii privind secretul off-shore.


Totuși, zeci de milioanede de dolari din taxe neachitate au fost până la urmă recuperate, legislația fiscală din Noua Zeelandă a devenit mai restrictivă și timp de mulți ani Insulele Cook au devenit sinonime cu afaceri suspecte din zona Pacificului. 


O parte mai puțin cunoscută a poveștii este legată de ceea ce s-a întâmplat cu persoanele implicate în Afacerea Winebox. Una dintre ele este George Couttie, fost expert fiscal șef în cadrul European Pacific care se ocupa cu tranzacții secrete și care a plecase să lucreze la TrustNet în Hong Kong înainte ca afacerea să se destrame. 


Avocații European Pacific l-au acuzat ulterior la tribunal că a scurs documentele care au dus la izbucnirea scandalului. Couttie n-a spus nimic niciodată despre rolul său în această afacere.


La scurt timp după ce au fost făcute aceste acuzații, conform documentelor ICIJ, un oficial important al TrustNet a înregistrat o rezoluție pe un document prin care „se accepta” demisia lui Couttie „începând din acest moment”. 


Prin contrast, John McFadzien, procurorul general care a invocat secretul off-shore care a permis European Pacific să-și ascundă activitățile a demisionat și și-a găsit un nou loc de muncă: avocat la TrustNet. Între timp, McFadzien a decedat, iar Geoff Barry, managerul European Pacific din Insulele Cook în timpul scandalului Winebox, a revenit în Noua Zeelandă pentru câțiva ani, timp în care a primit un loc de muncă la TrustNet.


În trei ani, el a devenit director executiv al TrustNet și astăzi, după mai bine de zece ani, este directorului grupului TrustNet din Hong Kong. A refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. 


Acest du-te vino dintre industria off-shore și oficiali a fost observat și în noua Comisie de Supraveghere Fiscală din Insulele Cook. Trevor Clarke, patriarhul industriei off-shore din Insulele Cook din anii ’80 și un personaj cheie în Afacerea Winebox, a fost numit între 2003 și 2010 președintele Comisiei legislative din insulă.


În acea perioadă, documentele ICIJ arată că el a menținut un set personal complex de firme și fonduri off-shore care erau administrate de TrustNet. Aceste entități erau casa a milioane de dolari în bunuri, dovedesc documentele, iar oficialii TrustNet primeau instrucțiuni speciale în ceea ce le privește. 


Într-unul dintre documente se arată că: „îl vom contacta pe Trevor telefonic, doar dacă nu ni se dispune altcumva... un număr minim de documente vor fi păstrate în Insulele Cook. Toate documentele vor fi păstrate la biroul din Hong Kong”. Clarke a refuzat să facă comentarii.



Clienți multicolori


Serviciile discrete oferite de TrustNet sunt folosite de multe dintre băncile importante din lume: UBS, Deutsche Bank și subsidiara Clarident a Credit Suisse, precum și de unele dintre cele mai mari firme de audit cum ar fi PricewaterhouseCoopers, Deloitte sau KPMG . 


Conturi bancare au fost deschise pentru clienți din multe părți ale lumii de filiale ale HBSC din Singapore sau ale băncii australiene ANZ din Insulele Cook. Lista persoanelor fizice include personalități importante din mediul politic și financiar.


În 1996 și 1997, TrustNet a ajutat la înființarea a două firme în BVI pentru Aye Zaw Win, ginerele generalului Ne Win, un ofițer care a condus Birmania (Myanmar) timp de 30 de ani. El nu a putut fi găsit pentru comentarii. 


După căderea dictatorului indonezian Suharto în 1998, mai mulți membri ai familiei și alți indonezieni cu stare au devenit clienți TrustNet, așa cum arată documentele ICIJ.


Unii dintre aceștia aveanu nume de cod în datele interne ale TrustNet care făceau referire la ei în modul următor: Clientul A, Clientul B, Clientul C. Printre bogații Indoneziei se număra și Sudwikatmono, verișorul lui Suharto, care a făcut avere în industria cauciucului, din grâne și alte afaceri. 


În lunile imediate căderii lui Suharto, Sudwikatmono a angajat un avocat din California, Machiavelli W. Chao.  Avocatul l-a redirecționat pe Sudwikatmono împreună cu banii săi către Insulele Cook.


TrustNet a ajutat familia să înființeze Wilshire International Trust, un fond secret, și alte două firme off-shore, Truease Ltd and Rodeo International. Beneficiarii fondului, conform documentelor, sunt soția lui Sudwikatmono, fiul său Agus și se pare cele trei fiice ale lui. 


Sudwikatmono a decedat între timp, dar fiul său a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din Indonezia, conform Forbes. Fiul lui Sudwikatmono nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. 


TrustNet a creat tot în BVI Sintra Trust, un fond similar, pentru Maria Imelda Marcos Manotoc și cei trei fii ai săi. Imee, așa cum este ea cunoscută, este cel mai mare dintre copiii fostului dictator filipinez, Ferdinand Marcos, care a distrus economia și resursele țării, îmbogățindu-și familia și partenerii de afaceri. Și ea a refuzat să facă vreun comentariu.


Printre clienții care au încheiat contracte cu TrustNet la sfârșitul anilor 1990 se numără și mercenari internaționali care au luptat în Sierra Leone. TrustNet a ajutat la înființarea unei firme denumită Hinterland Mining Brokers Limited, directori fiind patru foști ofițeri din trupele speciale ale Marii Britanii, Fiji și Noii Zeelande care au fost angajați să protejeze proiectele miniere din centrul Sierrei Leone de opozanții acestora. 


Hinterland a fost una dintre sutele de companii miniere și aurifere care își desfășoară activitatea în țările în curs de dezvoltare care și-au filtrat afacerile prin entități off-shore înființate de TrustNet.


În iulie 2008, TrustNet a înființat în BVI o firmă numită Hall Kingston International pentru Nalinee Taveesin, o femeie de afaceri din Thailanda, fost ministru. 


Nu este clar la ce a folosit Taveesin noua firmă, dar în noiembrie 2008 Trezoreria Statelor Unite a listat-o drept „prietena regimului Mugabe”, cu referință la dictatorul Robert Mugabe din Zimbabwe. Agenția americană i-a înghețat bunurile pe care ea le deținea în Statele Unite și a interzis americanilor să facă afaceri cu ea.


Aceeași instituție a acuzat-o de „susținere în secret a practicilor de corupție ale unuia dintre cele mai corupte regimuri africane”, prin ”tranzacții financiare, imobiliare și cu pietre prețioase”, făcute în folosul soției dictatorului, Grace Mugabe, și pentru Gideon Gono, guvernatorul Băncii Naționale din Zimbabwe, dar și pentru alți membri ai elitei din țara africană. 


Taveesin a răspuns întrebărilor jurnaliștilor prin intermediul secretarei sale de la Biroul Thailandez pentru Comerț și a precizat că nu știe de existența Hall Kingston International Limited. Ea a continuat să nege implicarea ei, chiar dacă i s-au arătat documente care arată că adresa folosită pentru acționarii și directorii Hall Kingston International Limited corespundeau cu adresa câtorva firme ale lui Taveesin din Bangkok. 


Și americanii bogați au fost atrași de ideea de a-și proteja bunurile oferită de legislația din Insulele Cook. Datele obținute de ICIJ arată că firma a înființat mai mult de 700 de fonduri pentru clienții americani de când legea a intrat în vigoare, clienți printre care se află medici, dentiști, finanțiști și dezvoltatori imobiliari. 


ICIJ a descoperit cel puțin 30 dintre clienții americani care au fost acuzați, apoi au ajuns în fața judecătorilor în urma unor procese intentate de autorități sau de firme private pentru infracțiuni de fraudă, spălare de bani și alte ilegalități financiare. 


Printre acești clienți se numără titani de pe Wall Street cum ar fi Paul Bilzerian care a fost condamnat pentru evaziune fiscală și încălcarea legislației bursiere în 1989, dar și miliardarul Raj Rajaratnam, managerul al unui fond de investiții. El a fost condamnat la închisoare în 2011 într-unul dintre cele mai mari scandaluri cu secrete bursiere din istoria Statelor Unite. 


TrustNet a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.



Asia în ascensiune


În 2004, un avocat din Singapore, David Chong, a cumpărat TrustNet care a fuzionat astfel cu firma sa de servicii off-shore, Portcullis. Chong era un operator cu experiență în lumea off-shore care a ajutat la proiectul de lege off-shore din insula malaieziană Labuan, o jurisdicție importantă în munca companiei. 


Chong a numit noua firmă Portcullis TrustNet și a desemnat un nou președinte a filialei din Singapore: Excelența Sa, Tee Tua-Ba, un fost comisar de poliție din Singapore care a devenit ulterior diplomat.


Faptul că avea birourile în Singapore nu a putut decât să favorizeze TrustNet în 2009 când „secretul off-shore” a început să nu mai fie sinonim cu Elveția, o țară cu tradiție în această industrie. În 2009, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a reușit cu succes să aducă acuzații penale celei mai mari bănci elvețiene UBS pentru ajutorul dat evaziunii fiscale prin off-shore. 


Această acțiune a fost urmată de proceduri similare împotriva mai multor bănci elvețiene, cum ar fi Credit Suisse. Wegelin, cea mai veche bancă din Elveția, a admis la începutul acestui an că a adăpostit evazioniști fiscali din Statele Unite.


Singapore, o țară aflată în cealaltă parte a lumii și cu o lege bună a secretului bancar, a oferit soluția pentru cei hotărâți să reziste acțiunilor guvernului american. 


Avocatul de talie internațională din Londra, Jamison Firestone, a explicat că: „nu poți primi nici o informație bancară din Singapore. Este o respectabilă gaură neagră”. 


TrustNet , având o largă paletă de servicii, era la locul potrivit pentru a beneficia de evoluția geografică a industriei off-shore.



Nicky Hager este membru ICIJ și jurnalist din Noua Zeelandă. 

A contribuit la documentarea acestui articol și Prangtip Daorueng (ICIJ) din Thailanda.


CITESTE DOSARUL OFFSHORELEAKS    

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.