Captivi in navodul saraciei
Owner / 2003-12-02
Acasa | Investigatii | Captivi in navodul saraciei
Share this story

Vilkovo – Ucraina: Ivan, un pescar din localitate, scoate de sub banchetã o pungã plinã cu acte: pasaport, permis de pescuit, permise de la politia de frontierã. Stã mândru în barca lui, pe care si-a construit-o ajutat de un mester local, si povesteste cum se scurge viata unui pescar aflat pe frontierã. Nici urmã de romantism în povestea lui si nici în înfãtisare. Ivan nu filozofeazã – sãrãcia îl sufocã zi de zi. Linii dure îi schiteazã chipul, care se înveseleste când pomeneste de România. De cealaltã parte a frontierei, în mijlocul Deltei, locuiesc surorile lui. „Sã le salutati din partea mea, eu nu ajung sã le vãd!”, ne spune Ivan. În acelasi timp, pe malul celãlalt al Dunãrii, pescarii din Periprava – România îsi întind nãvoadele. De douã zile, în barca lor se aflã un fotograf care face parte din echipa de jurnalisti plecatã într-o investigatie de-a lungul granitei României cu Ucraina si Moldova. Sãrãcia, invidia fatã de pescarii de peste granitã, aversiunea fatã de autoritãti si fatã de „ecologisti” sunt tot atâtea lucruri pe care pescarii de pe cele douã maluri le au în comun, de-a lungul unei frontiere care mai devreme sau mai târziu va marca limita Uniunii Europene. Braconajul este deocamdatã principala activitate în zonã aducãtoare de profit. Lãrgirea Uniunii Europene va transforma acest colt de paradis într-o regiune întesatã de contrabandisti, atât timp cât ofertele de muncã legale pe cele douã maluri nu pot asigura nici mãcar hrana zilnicã.

Politist si pescar
În fiecare luni dimineatã, Ion si Ciprian, tatã si fiu, pleacã împreunã din Chilia, o localitate româneascã la frontiera cu Ucraina. Tatãl este pescar profesionist si fiul este sergent angajat la Politia de Frontierã. În timpul sãptãmânii, fiul îsi vâneazã tatãl, pentru cã Politia de Frontierã trebuie sã controleze pescarii si sã captureze braconierii din zonã. Ion si Ciprian se întorc în fiecare vineri înapoi în Chilia si rãsuflã usurati în timpul week-end-ului: „Dacã îl prind, îl prind. Probabil cã o sã-i plãtesc eu amenda, dar îmi fac datoria!”, spune Ciprian, referindu-se la ipotetica situatie în care tatãl ar fi prins la braconaj chiar de cãtre copilul sãu.

Paznicii braconieri
Tensiunea se simte în zonã, deoarece majoritatea politistilor de frontierã au rude printre pescari. Mai mult, de la începutul anului 2003, braconierii nu mai prejudiciazã statul, ci concesionarii privati care au cumpãrat dreptul de exploatare piscicolã, pe zone, în toatã Delta si de-a lungul Dunãrii, pânã la Galati. De aceea, pescarii considerã cã politistii de frontierã ar trebui sã se ocupe numai de paza granitei, altfel se transformã în uneltele concesionarilor. De-a lungul granitei cu Ucraina, singurul concesionar este Rãdutã. La rândul sãu, acesta si-a angajat agenti de pazã, care se asigurã cã nimeni nu furã din pestele plãtit de el. „Majoritatea sunt fosti braconieri cu renume în zonã si sunt plãtiti cu numai 2 milioane pe lunã. Braconeazã în continuare, ca sã-si rotunjeascã veniturile”, ne mãrturiseste un pescar.

Faliment
Ion Gheba are 45 de ani si 3 copii. Fiul lui, Ciprian, are 25 de ani si un copil. Amândoi au lucrat la principala întreprindere de stat din Tulcea. Tatãl ca strungar timp de 20 de ani, fiul tâmplar, în timpul liceului. Aflatã în pragul falimentului, întreprinderea a fãcut concedieri masive în urmã cu 6 ani. Atunci, Ion s-a hotãrât sã se mute în Chilia, la 6 ore de mers cu barca de Tulcea, si sã se apuce de pescuit. Singura sursã de venit la momentul acesta a majoritãtii populatiei din Deltã. Ion regretã amarnic decizia. Desi este considerat unul dintre cei mai buni si productivi pescari din Deltã, în cel mai bun sezon a câstigat 40 de milioane împreunã cu colegul sãu. O sumã pe care nici jumãtate din pescari nu o strâng. Banii se împart în douã. „Nici nu mai stiu de când nu mi-am plãtit taxele”, spune Ion care abia îsi permite sã-si hrãneascã si sã-si întretinã copiii. Sculele si barca îl mai costã câteva milioane. Viseazã sã plece la muncã în strãinãtate, în constructii, dar nu face nimic pentru asta.

Braconaj
Din cauza sãrãciei, toatã lumea braconeazã în zonã. Pericolele sunt din ce în ce mai mari, din cauza legilor aspre si a numãrului celor care fac controlul. Pescarii sunt vânati de: Politia de Frontierã, Politia Deltei, agentii ecologisti ai Administratiei Deltei Dunãrii, agentii concesionarilor si Garda de Mediu. Pescarii îi invidiazã pe colegii lor de pe cealaltã parte a Dunãrii, din Ucraina, deoarece ei pot folosi scule interzise în România, si nu prea au reguli în ceea ce priveste pescuitul. Mai mult, braconierii ucraineni se încumetã din ce în ce mai des sã-si întindã nãvoadele monofilament în apele românesti. Peste 1.000 de astfel de cazuri au fost documentate de Politia de Frontierã numai pânã la jumãtatea anului. Autoritãtile ucrainene sustin în schimb cã braconierii care sunt prinsi în România sunt beti si se rãtãcesc în timpul noptii. Desi pe partea cealaltã, la Vilkovo, se gãseste cel mai mare centru de dezalcoolizare din raionul Odessa.

Izolare
Ultima localitate pe malul românesc al Dunãrii, înainte de vãrsarea în Marea Neagrã, este Periprava. Singura cale de acces aici este barca. Pentru localnici, Pasagerul care vine din Chilia de 3 ori pe sãptãmânã este unica legãturã cu civilizatia. Ar mai fi si un telefon public, singura linie telefonicã din sat. Cine trece pe lângã telefon si-l aude sunând trebuie sã rãspundã, sã preia mesajul si sã-l transmitã destinatarului.

Amendã
Contacte cu ucrainenii nu prea sunt si nici schimburi comerciale. Peste Dunãre, la spitalul din Vilkovo, sunt duse femeile care trebuie sã nascã sau copiii grav bolnavi. Din când în când, pe pontonul din sat apar câteva ucrainence care vând tot felul de mãruntisuri. Pescarii se mai întâlnesc pe baltã, dar românii nu mai rãspund la salutul ucrainenilor. Motivul? Unul dintre pescarii români a fost observat de cãtre un politist de frontierã cã vorbeste cu un ucrainean, pe un canal. A fost chemat la sectie si amendat de cãtre Politia de Frontierã cu 500.000 de lei.

Jaf de foame
În sat este o singurã bisericã – biserica lipovenilor. Dascãlul care are grijã de bisericã în lipsa preotului este în toiul pregãtirilor slujbei si procesiunii religioase. Credinciosii se vor deplasa cu barca de la Periprava la Vilkovo. Înainte de plecarea acestora, aflãm cã în timpul slujbei un sãtean a spart casa dacãlului si i-a furat toatã mâncarea si câteva tacâmuri, pe care vroia sã le vândã pe bãuturã.

„Furãm ce pãzim!”
Am ajuns la Vilkovo în toiul pregãtirilor pentru Hram. Aproape de biserica unde se preparã pestii pentru procesiunea care va veni din Periprava, se gãseste piata orasului. Pe tarabele din centrul pietei stau toate soiurile de pesti interzisi pescuitului, la preturi derizorii.
Sturionii sunt la tot pasul. Ala, o femeie din oras, vinde icre negre pe tarabã, la 150 USD kilogramul. „Spuneti ce cantitate vreti. Vã aduc oricât”, ne spune Ala în timp ce ne oferã sã gustãm din marfã. Pescuitul sturionilor si vânzarea icrelor negre sunt interzise în Ucraina, si totusi se gãsesc din abundentã. La restaurantul din oras poti servi nisetru proaspãt, preparat în diferite feluri.

Paradise. Ivan Mironov este pescar de 11 ani. Are o fatã de 21 de ani si un nepot. Este pescar pentru firma Paradise, înregistratã în Izmail. Firma a concesionat o parte din Dunãre si a angajat 30 de pescari. Norma fiecãrui pescar este de 2 tone de peste pe an, din care câstigã cam 1.000 de dolari pe sezon. 20 de procente se duc la patronul firmei. Ivan nu se descurcã cu ce câstigã din normã, asa încât mai pescuieste cel putin o tonã de peste pe an ilegal.
Toti cei 1.500 de pescari din partea ucraineanã fac la fel, iar mare parte din pestele prins ilegal este sturion. „Eu mãnânc tot sturion, este cel mai bun peste”, zice Ivan. Icrele negre vândute la începutul sezonului abia trec de 100 de dolari kilogramul, iar câteodatã ajung si la 60 de dolari. Regulile sunt foarte putine si haotice. Pentru asta îi invidiazã pe pescarii români, care au legi stricte. Mai mult, sustine el, românii îsi curãtã canalele si pestele merge singur în partea lor. „De aia trecem frontiera si braconãm la ei!” El acuzã agentii Rezervatiei, care în marea lor majoritate sunt fosti politisti, cã braconeazã mai mult ca pescarii.
„Ucrainenii au o vorbã: Furãm ce pãzim!”, conchide Ivan. Dacã el este prins cu nereguli, mita este dinainte stabilitã. Pentru un sturion ilegal plãteste 40 de dolari ca sã fie lãsat în pace. „Rezervatia înseamnã braconaj legalizat!” Altfel, pescarii care încalcã legea sunt amendati, iar cea mai grea pedeapsã este retragerea licentei – dacã sunt prinsi cã beau în larg.

Mafia. Portul din Vilkovo este pustiu. „Odatã, aici veneau si plecau o multime de vase cu marfã si peste”, ne spune Maria, o femeie din port. Toate au fost vândute pe nimic. Firmele care pescuiesc si care exploateazã stuful, la fel si cei care vând icre negre – toti cotizeazã la structurile mafiote controlate de la Odessa. Cine nu plãteste are probleme. Recent, un astfel de conflict a fost transat prin incendierea unui câmp de stuf, în valoare de 70.000 de dolari.

Exploziv.
Structurile mafiote existente de partea ucraineanã, cât si sãrãcia pe ambele maluri ale Dunãrii sunt ingredientele unui cocteil exploziv în perspectiva lãrgirii UE pânã la granita cu Ucraina. La aceasta se mai adaugã si geografia regiunii.
Canalele, ostroavele si insulele nu vor putea fi tinute sub control într-un mod eficient. Atâta timp cât localnicii vor muri de foame muncind legal, toti se vor concentra asupra traficului si contrabandei de diverse produse, în interiorul viitoarei Uniuni Europene.

Nave ucrainene sub pavilion de complezentã
Cornel Rosu ne primeste în biroul sãu dintr-o clãdire veche a bursei de mãrfuri, în Portul Constanta. Este seful Politiei de Frontierã din port si lucreazã aici de 17 ani. Datele oficiale privind schimbul de mãrfuri între Odessa si Constanta indicã o activitate slabã. Petrolul si grâul sunt aduse în cantitãti mari de la Odessa. Nici o navã ucraineanã nu mai este însã înregistratã sub pavilion ucrainean, ci mai nou navigheazã sub pavilion de complezentã cambodgian. Conform surselor noastre, existã însã un puternic trafic ilegal. Navele care stationeazã doar în port transbordeazã marfã de contrabandã venitã din China sau Turcia sau direct din Odessa. Cifrele oficiale indicã un mare numãr de vase ucrainene care transportã hârtie sau laminate si stationeazã în largul Portului Constanta. Singurul caz recent de contrabandã de tigãri s-a petrecut dupã acelasi scenariu. Nava ucraineanã „Eagle 1”, aflatã sub pavilion georgian, a adus în larg peste 1.000 de baxuri de tigãri Carpati, produse si timbrate ilegal în Bulgaria. A fost prinsã în momentul în care transborda tigãrile pe o salupã care urma sã le introducã ilegal în tarã.
Mai sus, la Tulcea, unde se aflã Cartierul General al Politiei de Frontierã pentru bratul Chilia – granita cu Ucraina –, comisarii Axinte si Rogojanu ne aratã cã principalele probleme pe care le au sunt cauzate de braconajul ucrainenilor. Schimburi comerciale cu Ucraina? Aproape inexistente.

Ecologie fãrã frontiere
De o parte si de alta a frontierei sunt declarate douã rezervatii: Rezervatia Naturalã Delta Dunãrii (ARNDD) în România si Rezervatia Biosferei Dunãrii (RBD) în Ucraina. Directorul si guvernatorul ARNDD, Virgil Munteanu, ne-a declarat cã principala problemã ecologicã în zonã o reprezintã decalajul perioadelor de prohibitie la pescuit si diferentele legislative din domeniu. Munteanu guverneazã o populatie de 14.000 de oameni, din care 1.700 sunt pescari profesionisti. El monitorizeazã problema pescuitului, reglementatã la nivel international si este promotorul noii împãrtiri în concesionari ai Deltei. „Din 125 de firme câte pescuiau în Deltã, acum au rãmas 25 care pot fi controlate efectiv”.
De cealaltã parte a frontierei, la Vilkov, stãm de vorbã cu o reprezentantã a RBD, deoarece directorul ONG-ului este supãrat pe presã. Este constientã de problema braconajului, mai ales cã Ucraina nu are cote de pescuit sturioni si exploatat icre negre, dar cei 16 agenti ai Rezervatiei nu pot sã controleze numãrul mare de pescari. Discutia cu Akulina Ivanovka se poartã în fata unui televizor urias, de 6.000 de euro, cumpãrat cu bani veniti de la Uniunea Europeanã pentru bunul mers al Rezervatiei. Localnicii îl acuzã pe directorul Rezervatiei cã patroneazã o retea de braconieri si cã a folosit în interes personal banii trimisi pentru proiecte concrete.

Fãrã ziaristi strãini
Am încercat sã stabilim întâlniri cu oficiali din cadrul Departamentului de Grãniceri din Izmail si Vama, însã prezenta noastrã ca ziaristi strãini a fost privitã cu suspiciune, orice demers fiind refuzat. Singura discutie acceptatã a fost cu reporterul ucrainean, participant la proiect. Comandantul trupelor de grãniceri din regiune, Igor Momot, declarã cã cele mai multe probleme le are cu pescarii ucraineni care trec granita ilegal. El afirmã cã principala cauzã este lipsa vointei politice de a încheia disputele teritoriale, care împiedicã marcarea clarã a granitei cu geamanduri. De la Vilkovo în jos nu mai existã geamanduri din 1991, ceea ce îi împiedicã pe pescarii ucraineni sã se orienteze, mai ales cã multi ies la pescuit beti. Conform lui Momot, nu se poate vorbi de contrabandã serioasã în zonã. El recunoaste totusi un deficit de 15 la sutã de personal, iar echipamentul grãnicerilor este uzat si învechit. Coruptie nu existã în rândul grãnicerilor, singura problemã realã a acestora fiind alcoolul.

Procurorul braconier
Nu numai pescarii ucraineni sau români braconeazã în zonã. O patrulã de rutinã a politistilor de frontierã a surprins un braconier mai de soi. În toiul noptii, procurorul bucurestean Apostolniceanu vâna iepuri fãrã autorizatie. Cãlãuza lui – un bucurestean, concesionar al unei pãrti din Dunãre pentru pescuit.



Stefan Candea - Romania
Sorin Ozon - Romania
Zoe Kazangi - Ucraina
Vitalie Calugareanu - Republica Moldova
Foto - Mihai Vasile

Proiect finantat de catre Asociatia Daneza pentru Jurnalism de Investigatie (FUJ) si coordonat de catre Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI).

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.