Industria neagra a diamantelor creste la margine de Bucuresti
Stefan Candea / 2003-06-12 en
Acasa | Investigatii | Industria neagra a diamantelor creste la margine de Bucuresti
Share this story

Indiferenta autoritãtilor române împinge slefuirea diamantelor naturale în circuitul nternational subteran

Pentru majoritatea oamenilor, diamantele naturale reprezintã doar niste pietre pretioase si atât. Lux, strãlucire, un cadou mai special.

Putini cunosc lumea secretã care stã în spatele producerii acestor pietre.
O lume ascunsã, condusã de reguli interne foarte stricte. O afacere de miliarde de dolari pe an la nivel mondial, care a cunoscut o crestere spectaculoasã în ultimul secol. Diamantele au declansat conflicte sângeroase în zonele de extractie, în special în câteva tãri din Africa. Diamantele sângelui, cum au fost denumite, au alimentat si alimenteazã confruntãri armate, al cãror scop este mentinerea unor preturi scãzute de productie. Fractiunile militare aflate în conflict controleazã zãcãminte de diamante, pe care le concesioneazã în schimbul alimentãrii cu armament. Grupãri de crimã organizatã realizeazã profituri uriase de pe urma acestui troc.
Diferitele reactii ale comunitãtii internationale, cum ar fi embargoul pe importul de arme si pe exportul de diamante, s-au dovedit inutile. Recent, a fost semnat un acord international care sã permitã monitorizarea traseului diamantelor în lume. Este vorba de Kimberley Agreement, semnat pânã acum de 58 de state, si implementat de la 1 ianuarie 2003. Tratatul acesta a stabilit proceduri clare de monitorizare a diamantelor, din tara de extractie pânã în tara de slefuire si desfacere. Este ilegal pentru o tarã care nu a semnat acest tratat sã importe sau sã exporte diamante naturale brute de la o tarã membrã a tratatului.

FÃRÃ TRATAT. România nu a semnat nici pânã în acest moment Acordul Kimberley. Oficialii români au declarat cã tara noastrã nu are nici o treabã cu diamantele naturale si deci semnarea tratatului nu îi intereseazã. Cu toate astea, România se aflã de peste 10 ani pe traseul diamantelor naturale, iar pozitia aceasta tinde sã se întãreascã. La noi s-au deschis mai multe fabrici de slefuit diamante naturale, iar pietrele pretioase intrã în tarã doar pentru a fi slefuite. Numai o micã parte ajunge la vânzare pe piata din România. Restul se întoarce în tara de origine sau pleacã spre marile centre de comercializare, ca Anvers sau Tel Aviv.

MUTARE ÎN ROMÃNIA. Desi timpul-limitã de semnare a tratatului a fost stabilit la 1 ianuarie 2003, oficialii români nu s-au grãbit sã semneze. Au mai trecut câteva termene, dintre care ultimul a fost definitiv. La sfârsitul lunii aprilie, reprezentanti ai tãrilor semnatare s-au întâlnit în Africa de Sud, pentru a definitiva schema de monitorizare a traseului diamantelor. România nu a fost prezentã la aceastã întâlnire. În tot acest timp, fabricile de slefuit diamante din tarã au functionat la capacitate maximã. Trebuie precizat în acest context cã, în ultimii doi ani, centrele traditionale de slefuit diamante din Anvers si Tel Aviv au început sã se goleascã, în parte din cauza fortei de muncã scumpe si a atacurilor teroriste, si s-au transformat în imense hale pustii. Expertii în diamante au observat cã, în ultimii doi ani, centrele de slefuit diamante din Anvers si Tel Aviv dispar încet-încet, dar nu au realizat unde sunt mutate.

MANOPERÃ IEFTINÃ. Rãspunsul îl dã Uri Schwartz, presedintele „Asociatiei prelucrãtorilor de diamante din Israel”, care declara la începutul anului cãtre ziarul „Haaretz”: „Este mult mai ieftin sã transferãm întreaga manoperã cãtre tãri ca Rusia, China, India, Ucraina si România”. Iar investigatiile noastre relevã cã, într-adevãr, tãrile din sud-estul Europei au devenit centre de slefuit diamante. România, Ucraina si Slovacia sunt câteva dintre acestea. Si, ca un fãcut, tocmai România si Slovacia nu sunt membre ale unicului tratat care poate reglementa comertul ilegal cu diamante. (Stefan Candea, Sorin Ozon)

No comment!

Tratatul de la Kimberley presupune niste reglementãri speciale în fiecare tarã semnatarã, începând cu serviciul vãmilor si politia, reglementãri care pânã sã fie puse în practicã dureazã luni de zile. Am realizat în ultimele luni cã politia, parchetul, vama si nici mãcar functionari din Ministerul de Externe nu cunosteau prea multe amãnunte despre Tratatul Kimberley. Nici vorbã de vreo schimbare. Iar când am încercat sã luãm si declaratii pe aceastã temã, oficialii români si-au declinat competenta în favoarea unor colegi, superiori sau în ograda altor ministere. Problema aceasta este atât de sensibilã încât pânã si atasatul comercial al Ambasadei Israelului la Bucuresti s-a eschivat sã dea o declaratie oficialã.

Slefuitorii vor semnarea Tratatului Kimberley

Moshe Sinai este unul dintre principalii proprietari de fabrici de slefuire din România si lucreazã de la 14 ani în domeniu: „Am fost al treilea slefuitor care a venit aici. În ultimii 40 de ani am pregãtit mii de lucrãtori în acest domeniu. Procesul este încã în vigoare de la 1 ianuarie, dar statul Israel ne-a mai dat un rãgaz de douã luni, cu permisiunea Africii de Sud, sã ne rezolvãm problemele locale”.
Florin Stamatescu este un alt patron din aceastã industrie. El foloseste diamantele naturale pentru fabricarea de scule diamantate. Firma sa, IPG, aducea diamante tocmai din Congo sau din Belgia. Iatã ce ne spunea în luna aprilie: „Am adus diamante în ianuarie. Suntem într-o pozitie delicatã, pentru cã din februarie este ilegal sã importi diamante în România”.
Într-o convorbire purtatã recent cu Stamatescu, acesta ne-a declarat cã oficialii români sunt singurii vinovati pentru situatia în care s-a ajuns: „Acuma trebuie sã facem un dosar imens pentru fiecare operatie, dar a trebuit sã facem un scandal pentru asta. Si România tot nu a semnat acordul”.

România nu e interesatã de acordul international

Într-un interviu telefonic cu sud-africanul Abbey Chikane, presedintele Kimberley Process, acesta ne-a declarat: „România nu este membrã a Tratatului Kimberley. Noi i-am solicitat oficial, si ni s-a rãspuns cã România nu este interesatã de acest tratat, fiindcã nu are de-a face decât cu diamante industriale. Asta înseamnã cã momentan este ilegal pentru slefuitori din România sã importe sau sã exporte diamante naturale brute, în vederea slefuirii, cãtre sau dinspre o tarã participantã la Tratatul Kimberley”. În traducere liberã, diamantele naturale brute care vin din Israel sau Belgia vin ilegal în tara noastrã.

Imaginea externã a României va avea de suferit

Faptul cã România nu a semnat Acordul Kimberley are câteva consecinte negative imediate. Întreaga afacere de prelucrare a diamantelor este în pericol, dacã nu sã se închidã, atunci sã înceapã sã lucreze la negru. În al doilea rând, România creeazã un precedent periculos, care poate sã transforme Tratatul Kimberley într-un acord inutil. Slefuitorii care importã pietre brute la noi în tarã lucreazã la limita legalitãtii, pe baza unor acorduri speciale din partea statului de unde aduc diamantele. Sã luãm de exemplu Israelul, principala tarã care trimite diamante la slefuit în România. Pentru cã acest stat este membru al Tratatului Kimberley, si România nu, este ilegal ca el sã exporte si România sã importe diamante. Acest lucru se întâmplã totusi. Din momentul în care diamantele ajung sã fie slefuite, ele nu mai sunt obiectul Tratatului Kimberley. Deci pot merge, legal, oriunde în lume. Ceea ce înseamnã cã scopul initial al tratatului este ocolit printr-o tarã ca România, pietrele care intrã si ies nefiind supuse schemei de monitorizare a tratatului. Nu mai punem la socotealã cã România va fi preferatã de tãrile care exportã diamante din zone de conflict, deci de tãri de extractie care nu au semnat tratatul. Iarãsi, dupã slefuire, pietrele pot intra fãrã probleme în traseul legal. Asta înseamnã crearea unei piete secundare, o piatã gri a diamantelor, care ocoleste în mod legal Tratatul Kimberley. Aceste efecte negative vor avea fãrã îndoialã un impact serios asupra imaginii externe a României.

Nu numai cã afacerile murdare din domeniu pot scãpa nedetectate, dar afacerile corecte cu diamante au de suferit din cauza incompetentei si lipsei de interes a autoritãtilor fatã de aceastã bransã.

Diamante contra arme pe filiera Mutaliev

Trebuie mentionat cã vechea legãturã diamante – arme nu a ocolit România. Într-o serie de anchete jurnalistice au iesit la ivealã legãturile tãrii noastre cu traficul de arme international.
Personajul principal al acestor anchete era cunoscutul traficant de arme Victor Bout. Atunci a apãrut pentru prima datã implicarea sa în domeniul diamantelor, prin intermediul unor personaje care lucrau pentru el, fratii ceceni Mutaliev.

Activitatea acestor personaje a fost strâns legatã de tara noastrã. Practic, fratii Mutaliev, traficanti de armament cu afaceri în România si Republica Moldova, au pierdut în decembrie 1997 un avion în Angola.

Aeronava cargo AN 72, care efectua zboruri pentru compania congolezã Air Pelikan, dar apartinea companiei Renan din Moldova, a fost fortatã sã aterizeze de cãtre avioane de vânãtoare angoleze. Echipajul a fost arestat de cãtre armatã. Avionul avusese o serie de escale ciudate în Africa de Sud, Coasta de Fildes (Abidjan) si Angola (Andula), dupã care ar fi trebuit sã se întoarcã în Moldova.

Avionul transportase arme în zonã si plecase cu cinci pasageri libieni si un transport important de diamante, motiv pentru care a si fost arestat, dupã cum declarã martorii care au supravietuit. În plus, informatiile neoficiale indicau cã diamantele trebuiau transportate în România.

Surprinzãtor, împreunã cu ziaristi de investigatie din Slovacia, am descoperit o fabricã de slefuit diamante din Bratislava care îl are ca actionar chiar pe unul dintre fratii Mutaliev.
Este vorba de compania K&M, înregistratã în capitala slovacã în februarie 2001.

Incognito printre slefuitori

Fabricile de slefuire a diamantelor sunt în Bucuresti, Afumati, Pitesti si Cãlãrasi. Amplasamentele exacte sunt foarte putin cunoscute. Ne-am deplasat la principalele fabrici din sau de lângã Capitalã, dupã ce termenul de semnare a tratatului expirase. Am folosit pretextul unei angajãri, pentru a putea pãtrunde în fabrici. La toate, fãrã exceptie, am fost supusi unui tir de întrebãri. Dupã care ni s-a spus cã e nevoie în permanentã de oameni.

Fabrica MCR, din Afumati

Prima datã am intrat în cea mai veche fabricã de diamante din România – MCR de la Afumati. Fabrica este undeva în interiorul unui fost CAP. Din exterior nu se vede absolut nimic, în afarã de câteva hale în paraginã, înconjurate cu sârmã ghimpatã si camere de luat vederi. Intrarea se face printr-un sistem de usi cu interfon, supravegheate cu camere de luat vederi. În interior, aspectul este cu totul altul. Aici se aflã o halã imensã, puternic ventilatã si luminatã, care adãposteste cel putin 100 de aparate de slefuire, asezate în siruri ordonate. La fiecare aparat stã aplecat un slefuitor.

Media de vârstã pare a fi foarte micã, în jurul a 25 de ani. Urmeazã discutia cu o adjunctã a directoarei generale, care are un întreg arsenal de întrebãri iscoditoare. Ea ne prezintã si conditile de angajare, dupã care spune cã ne va contacta pentru o discutie finalã cu directoarea. Oamenii care lucreazã aici spun cã un loc de muncã se obtine usor, dar se mentine cu greutate. „Lucrez de la 7 dimineata la 7 seara. Salariul este mic la început si creste în functie de cât slefuiesti”, ne spune una dintre muncitoare. „Eu lucrez de 7 ani aici. Transportul îl asigurã ei, pleci pe la 6 dimineata. Ei te scolarizeazã si îti spun si la ce operatiuni te pricepi. Esti plãtit în functie de câte pietre slefuiesti, iar noi stim fiecare o singurã operatiune de slefuire sau maximum douã.” Aceasta este o mãsurã de protejare a tehnologiei de slefuire, cât si siguranta pentru patron cã slefuitorii nu vor pleca sã munceascã pe cont propriu. De la muncitoare aflãm cã una dintre conditiile cele mai grele este cã orice nou angajat se obligã sã rãmânã cel putin 3 ani ca slefuitor, altfel trebuie sã plãteascã câteva mii de dolari, echivalentul scolarizãrii.

Fabrica BDC, din Titan

Mergem mai departe la firma BDC de pe platforma Titan. Aici este pauzã de prânz, iar lucrãtorii au timp sã ne dea sfaturi: „E plãtitã foarte prost munca asta, pentru ce efort depunem, dar mãcar avem carte de muncã. Ei tot timpul cautã oameni”. Hala de la BDC este mult mai micã, dar mai agitatã si cu mai putinã disciplinã.

Fabrica Roy & Lyor, din Vitan

Ne-am îndreptat si cãtre fabrica Roy & Lyor, de pe platforma Vitan, unde am avut sansa sã vorbim chiar cu patronul. Aici sunt reguli stricte de acces, iar un gardian sobru îsi ia foarte în serios misiunea, notând pe un carnet fiecare persoanã care intrã sau iese. Conditiile sunt aceleasi ca la fabrica precedentã, dar slefuitorii sunt mai veseli. Este zi de salariu!

Nota: Ca ziarist nu ai acces sub nici o forma in incinta fabricilor de slefuit diamante. Patronii acestui tip de afaceri sunt extreme de secretosi si au frica din instinct fata de presa.

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.