Sovetskaya
Sorin Ozon / 2006-07-31 en
Share this story

Uniforme de camuflaj ºi geamuri negre. Însemne sovietice, tancuri ºi limuzine occidentale. prin oaze locuite, presãrate de-a lungul unei þãri în paraginã. Între oraºe, gonim cu peste 100 la orã fãrã sã întâlnim alte maºini, într-un decor similar cu deºertul Arizona. Ni se aratã un peisaj de film alb-negru. Mad Max este primul film care ne vine în minte. ªi totuºi nu suntem într-un film SF apocaliptic, iar ceea ce ne înconjoarã nu sunt decoruri de studio. Este Transnistria în afara Tiraspolului, dincolo de posterele ºi steagurile viu colorate, dincolo de propaganda de stat ºi de imaginea spoitã în vechiul stil sovietic. Mai nimic în picioare, pãmânt nelucrat, clãdiri pãrãsite ºi foarte puþini oameni. Parte din regiunea despre care vorbim este descrisã de cãtre propaganda de la Tiraspol ca „Elveþia Transnistriei”, într-un atlas de limba englezã tipãrit de preºedinþie.

La pãmânt

Leonid

Dupã ce am relatat despre cei care profitã de pe urma situaþiei existente la stânga Nistrului, ne vom opri asupra celor care suportã practic consecinþele conflictului îngheþat. Este vorba despre cetãþenii acestei þãri inexistente, care cu paºaportul transnistrian nu au voie sã circule decât în spaþiul CSI. Ei sunt mai degrabã loviþi de lipsa de interes a comunitãþii internaþionale, decât de cele câteva sancþiuni punctuale care lovesc elita transnistrianã. Ei sunt cei care suportã lumina raþionalizatã, trolebuzele care nu funcþioneazã decât „mulþumitã Gazprombank”, serviciile sociale haotice, puºcãriile focare de infecþie, poluarea ºi dezastrele ecologice care nu intereseazã pe nimeni. Totul sub atenta supraveghere a unui aparat opresiv ºi a unei reþele complexe de turnãtorie.

În epoca sovieticã, regiunea transnistrianã era un punct terminus pentru foarte mulþi militari de carierã care serviserã în colþurile îndepãrtate ale Uniunii Sovietice. Ca o compenasare pentru serviciul militar în regiuni izolate ºi cu clima asprã, pensionarii se puteau stabilii în sud estul uniunii, orinde în afara oraºelor mari ºi a capitalelor de republicã. Mulþi alegeau Tiraspolul ºi zonele învecinate, pentru clima blândã, poziþionarea geograficã ºi nu în ultimul rând ca urmare a unei politici de rusificare intensã a zonei. De aceea, mare parte a populaþiei sunt familii de militari de carierã, aflaþi încã în serviciu ori la pensie. Principalii angajatori în zonã sunt fabricile Kvint, Tirotex ºi MMZ, care asigurã 60 la sutã din bugetul de stat. Ceea ce înseamnã cã în zonele din afara capitalei ºi a oraºului Râbniþa lumea nu are de muncã. Cei mai mulþi aleg sã plece, ceea ce a dus la o scãdere a populaþiei cu 20 la sutã numai în ultimii patru ani. „Multã mafie a adus capitalismul ãsta! Eu sunt fericit cã am o pensie, dacã eram tânãr nu ºtiu ce m-aº fi fãcut” ne mãrturiseºte un bãtrân îmbrãcat în hainã militarã într-un sat de lângã graniþa cu Ucraina. Pensia despre care vorbeºte este aproape 50 de dolari.

Cu limuzina prin Transnistria

Am plecat sã colindãm prin interiorul Transnistriei cu o maºinã închiriatã din republicã. Singura maºinã pe care am gãsit-o lângã o autogarã – un Mercedes vechi de aproape 30 de ani, tipul limuzinã, cu aproape un milion de kilometri la bord. Leonid, ºoferul nostru, vorbeºte „moldoveneºte”. Este reprezentantul tipic al unei familii din Transnistria: sora lui locuieºte în Ucraina, fratele în Moldova; fiul studiazã la Moscova iar fata la Chiºinãu. „Se face politicã, rãzboi ºi se fac afaceri pe spinarea noastrã. Eu sunt moldovan, ce vreþi, sã mã lupt cu fraþii mei ?!” se întreabã retoric Leonid. „De 6 ori am fãcut referendum, dar degeaba. Trebuie gãsitã o soluþie. Unirea este imposibilã, dacã ne-am uni ar trebui unite ºi armatele ºi poliþia, iar foarte mulþi ar rãmâne fãrã slujbe”. Limuzina germanã, robustã, ne poartã cu 140 la orã peste gropile ºi hârtoapele ºoselei cãtre Râbniþa. Relaxaþi, în fotoliile folosite în trecut de cine ºtie ce demnitari, urmãrim un peisaj ireal. Leonid este destul de nervos când ne vede cã facem poze. Acoperirea noastrã îl liniºteºte atâta timp cât nu ne dãm jos din maºinã în vreun oraº: suntem niºte turiºti excentrici.

Sovetskaya

Limuzina ajunge la destinaþie, ºoferul ne aºteaptã la maºinã pentru cã drumul de acces cãtre Sovetskaya este inaccesibil. Sovetskaya, cartierul unui fost kolhoz aflat pe un deal, deasupra satului Ploti de lângã frontiera ucraineanã. Este o îngrãmãdire de blocuri de patru etaje, garaje transformate în depozite de furaje sau coteþuri, o aºezare stranie, izolatã în vârful unui deal. În jurul cartierului sunt câmpii ºi pãduri. Strãzile au fost asfaltate în urmã cu 50 de ani, dar accesul din satul Ploti se face prin pãdure, pe un drum utilizabil numai de cãruþe. Cu atât mai ciudatã este aºezarea, întrucât satul principal aflat în vale nu are nici blocuri ºi nici strãzi asfaltate. Un loc mai sinsitru nu am mai întâlnit. Colegul ucrainean ne corecteazã: „am vãzut locuri mai stranii, prin satele evacuate, de lângã Cernobâl”. Aºezarea pare pustie, singurul magazin local este închis, la primãrie ºi poliþie nu este nici o activitate. O femeie care întinde rufe pe sârmele întinse în faþa blocului, ne spune cã mulþi sunt la muncã pe câmp iar copiii sunt încã la ºcoalã. În spatele blocului vedem seringi de insulinã aruncate pe jos, semn cã heroina a ajuns chiar ºi în acest capãt de lume.

ªcoala, o clãdire destul de mare, adãposteºte acum numai o mânã de elevi. Restul familiilor au pãrãsit regiunea. „Toþi tinerii se duc în Rusia sã lucreze, aici nu mai au nici o ºansã. Nimeni nu munceºte pãmântul. Nici nu ar mai avea cu ce. Din 30 de tractoare câte erau aici, au mai rãmas trei. Restul s-au dus la Râbniþa la topit” ne lãmureºte un bãtrân. Un vecin intrã în vorbã ºi ne explicã cum supravieþuieºte, deºi încã nu are pensie. „Mai facem transport privat, la Ucraina sau Moldova, mai cãrãm marfã sau ducem persoane”. Într-adevãr, satul este aºezat la marginea ºoselei care traverseazã nordul Transnistriei dinspre Ucraina pânã la Chiºinãu, iar activitatea de contrabandã este intensã în zonã.

Control strict

Am fãcut poze ºi ne-am plimbat o jumãtate de zi prin Sovetskaya ºi satul Ploti, fãrã ca cineva sã ne întrebe ce cãutãm. Serviciul intern de securitate este în întregime comasat în oraºele care adãpostesc fabrici sensibile, cu destinaþie militarã. Satele sãrace nu reprezintã un punct de interes nici mãcar pentru Securitate.

Sovetskaya - La Scoala

Nu aceeaºi este atmosfera la Tiraspol însã. Localnicii ne privesc suspicioºi chiar ºi atunci când întrebãm în rusã despre vreo adresã.

La Tiraspol am fost legitimaþi de mai multe ori pe stradã de cãtre poliþia transporturi, aceºtia interesându-se de scopul vizitei noastre ºi de existenþa vizei de intrare. ªi totuºi, strãinii nu sunt chiar atât de rari la Tiraspol. În barurile din Chiºinãu am putut auzi discuþii aprinse între turiºti germani ºi italieni, care lãudau calitatea cluburilor de noapte din Tiraspol ºi Bender ºi a diverselor servicii disponibile. Prostituþia, mai ales cu minori ºi traficul de droguri atrag amatorii de distracþii tari. Clienþii sunt turiºti din Occident pentru care preþurile practicate sunt adevãrate chilipiruri.

Tiraspol

Bulgãre de nea

Prima terasã la care ne-am aºezat în Tiraspol, într-o dupã-amiazã însoritã de duminicã, se numeºte „Bulgãre de nea”. Pânã ºi plicurile de zahãr pentru cafea sunt aduse din Italia, producþia localã pare inexistentã. În boxe rãsunã Californication, lumea se plimbã liniºtitã pe stradã – pentru un moment uitãm unde ne aflãm. ªi totuºi, terasa este goalã. Puþini îºi permit sã consume într-un bar. Restaurantele în care am mâncat sunt goale la orice orã din zi, chiar ºi la prânz rar se vede o altã masã ocupatã. Oferta de mâncare este sãrãcãcioasã, mare parte din ceea ce scrie în meniu nu este disponibil. Straniu, dar deºi râul Nistru este la o aruncãturã de bãþ, peºtele nu se aflã în nici un meniu.

Într-unul dintre restaurantele din centrul Tiraspolului, câteva familii sãrbãtoresc strânse în jurul unei mese. Este evident cã ieºirea la restaurant este o raritate pentru petrecãreþi. Deºi este ora prânzului, meniul principal al acestora sunt mai multe sticle de vodcã. Din televizor rãzbate la volum maxim un hit rap din Belorusia – „Gangsta Rap”. Un tip ras în cap, solid, tatuat, cântã sacadat despre viaþa din închisoare. Perechile de la masã se ridicã bucuroase ºi încep sã danseze îmbrãþiºate, ca pentru un blues lent, fãrã nici o legãturã cu melodia ritmatã care urlã în boxe. Puþinele ocazii de bucurie trebuie savurate, indiferent de condiþii, chiar ºi în Transnistria

Fara poze!
.

Proiectul Transnistria este o investigatie jurnalistica a CRJI, finantata de catre SCOOP din Danemarca si SAS din Elvetia. La documentare au participat Vitalie Calugareanu (Chisinau), Vlad Lavrov (Kiev), Igor Boldyrev (Odessa) si Alexander Bratersky (Moscova). Foto Robert Ghement.

de ªtefan Cândea ºi Sorin Ozon, CRJI
comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.