Suspecti de serviciu
Stefan Candea / 2006-07-30 en
Share this story

În spatele casei de marcat stau trei vânzãtoare la 50 de ani, înalte, solide, genul de vânzãtoare de mãcelãrie ºi gospodine perfecte. Poartã halate muncitoreºti. Abia se miºcã printre exponate, între peretele cu rafturi ºi tejghea. O camerã de supraveghere în miniaturã înregistreazã totul dintr-un colþ. Stau la grãmadã încãrcãtoare de pistoale, lunete, arcuri, gloanþe ºi alte accesorii militare. Printre ele sunt expuse diverse gadgeturi, fãrã legãturã cu profilul prãvãliei. Suntem în singurul magazin de arme din Transnistria, undeva în centrul Tiraspolului, la subsolul unui bloc cu patru etaje. Se vede de la o poºtã cã suntem strãini. „Arme nu aveþi voie sã cumpãraþi, civilii nu au voie sã poarte armã aici” ne spun aproape în cor cele trei vânzãtoare. În spatele lor sunt expuse la loc de cinste câteva modele de puºti automate, dintre care se distinge inconfundabilul AKM. Sunt arme replici, nu le poþi folosi, iar preþul uneia ajunge la 400 de euro. Avem impresia cã visãm: suntem în mijlocul unei þãri-depozit de armament iar singura ofertã sunt arme de jucãrie, la un preþ dublu faþã de o armã originalã pe piaþa neagrã. În Transnistria încã zac zeci de mii de tone de armament ºi muniþie de fabricaþie sovieticã, iar unul din cinci locuitori posedã o armã de foc ilegal. ªi totuºi, în urma anunþului fãcut, vânzãtoarele nu schiþeazã nici mãcar un zâmbet!

Electromash
Traficul cu armament este principala si cea mai grava acuzã care i se aduce republicii separatiste. ªi totuºi, nu existã nici un caz de trafic documentat de la plecare din Transnistria pânã la cumpãrãtor, ºi apoi trimis în justiþie. Dealtfel în întreaga lume existã foarte puþini traficanþi de armament care ajung în cele din urmã în închisoare. Însã nu prea existã nici cazuri de arme apãrute în zone de conflict, recunoscute ca fiind produse în Transnistria. Ceea ce într-un fel este de înþeles, dacã privim îndeaproape complexul militar industrial transnistrian. Este o simbiozã între acesta ºi conglomeratul rus de producere de armament, fiecare furnizând celuilalt piese componente sau ansamblând produsul final. Ceea ce înseamnã cã armele de vânzare poartã amprente ruseºti. Pentru a putea relata despre traficul de armament, am cercetat îndeaproape producþia, stocarea ºi transportul de armament în Transnistria.

Fabricile

Am pus cap la cap diverse rapoarte ºi documente apãrute în Republica Moldova sau în Rusia, ºi am întocmit o listã cu toate uzinele din Transnistria bãnuite cã ar fabrica armament. Am ajuns la o listã de 14 întreprinderi, fiecare întreprindere având numai o secþie dedicatã producþiei militare. Acesta este complexul militar industrial al republicii separatiste. Sunt fabrici cu dublã activitate: producþie civilã ºi militarã. Nu toate produc armament, unele produc doar subansambluri de armament care sunt montate ulterior în Transnistria sau în Rusia. Aceste fabrici au fost folosite încã din timpul Uniunii Sovietice în producþia de armament. Chiar ºi oficialii de la Tiraspol admit cã au produs armament în anii trecuþi pentru nevoile interne. Mai mult, aceeaºi oficiali declarã cã în caz de nevoie, complexul militar industrial poate fi reactivat. ªi totuºi, versiunea oficialã la Tiraspol este cã momentan nu se produce nici un fel de tehnicã de luptã. Motoare pentru elicoptere de luptã, lansatoare de rachete, aruncãtoare de grenade sau mine, pistoale mitralierã de diverse calibruri, pistoale Macarov sau TT, pistoale tip UZI, AKM – acestea sunt genul de arme pe care le-a produs ºi le poate produce complexul militar industrial separatist. Lansatoarele de rachete Grad ºi Vasiliok par a fi emblema localã ºi singurele recunoscute în zone de conflict externe. Pânã acum, nici o organizaþie internaþionalã nu a avut acces în aceste fabrici iar despre o misiune de monitorizare pe termen lung nici nu poate fi vorba. Un amãnunt important: fabricile despre care vorbim beneficiazã de energie aproape gratuit (gaz ºi electricitate) ceea ce ar scãdea considerabil costurile de producþie a tehnicii militare.

Intreprinderi armament  

Tiraspol :

  1. Metallorukav
  2. Litmash Kirov
  3. Electroaparataj
  4. Electromash
  5. Zavod Metalo – izdeli
  6. Moldavizolit

Bender :

  1. Uzina Pribor (deþinutã oficial de firma de tehnicã militarã rusã Saliut – produce motoare pentru elicoptere de luptã ºi chiar ºi pentru avioane)
  2. Uzina constructoare de maºini
  3. Avtoremontni
  4. Moldavcabel

Dubãsari

  1. Uzina Mecanicã

Râbniþa :

  1. Uzina de pompe
  2. Uzina metalurgicã MMZ

Camenca :

  1. Selihoztehnica Camenca.

La vânãtoare!

Cu harta la îndemânã dar ascunsã sub haine ºi cu aparatul foto într-o pungã de plasti cu logo-ul Sheriff, am luat la pas fabricile mai importante bãnuite cã ar produce armament în Tiraspol, Bender, Dubãsari ºi Râbniþa. Fiecare fabricã este într-o stare avansatã de degradare, sunt clãdiri ºi hale rãspândite pe spaþii întinse. În mare parte, numai prezenþa muncitorilor în jurul fabricilor te convinge cã nu este vorba de un complex pãrãsit. În acest peisaj gri ºi ruginit iese în evidenþã un amãnunt foarte important: la fiecare dintre fabricile bãnuite cã produc armament, existã o secþie specialã care beneficiazã de o intrare amenajatã în condiþii moderne. Porþile sunt proaspãt vopsite, deasupra intrarii existã peste tot o cupolã de plexiglas albastru. Un contrast puternic faþã de restul complexului. Accesul se face de cãtre militari în uniformã, înarmaþi. Deasupra lor vegheazã mai multe camere de supraveghere. Camerele de supraveghere externe sunt o raritate în Transnistria, o þarã aflatã în paraginã. Instituþiile de stat, bãncile, benzinãriile, punctele de acces la frontierã, unitãþile militare – în toate aceste puncte sensibile nu existã nici urmã de camere de supraveghere. Am observat supraveghere video ostentativã numai la sediul central Sheriff din Tiraspol, aflat la o aruncãturã de bãþ de Electromash.

Acelaºi sistem de acces militarizat ºi supravegheat video am întâlnit la cele mai multe dintre fabricile menþionate cã ar produce armament. Aceeaºi regulã de amplasare: undeva la intrarea într-o secþie, nu la intrarea principalã. În plus, în imediata apropiere a acestor fabrici speciale, existã amplasatã o unitate militarã activã.

”A produs ºi produce!”

„Transnistria a produs ºi probabil produce armament” este declaraþia recentã a lui William Hill, ºeful misiunii OSCE în regiune, fãcutã anul acesta cãtre jurnaliºtii francezi de la Canal + în cadrul unui documentar despre problema armelor. În cadrul aceluiaºi documentar apar experþi militari puºi la dispoziþie de cãtre regimul de la Tiraspol. Aceºtia declarã cã republica a fost nevoitã sã producã armament pentru propriile necesitãþi ºi cã în caz de conflict poate oricând sã reia producþia. Chiar ºi ministrul securitãþii de stat, Antiufeev, declarã cã armament s-a produs în uzinele menþionate.

„Pe scurt, ferm ºi încã o datã, ei au produs ºi produc armament. Nimeni însã nu deþine materiale absolute, categorice, gen procese verbale la vamã sau de urmãrire penalã care ar demonstra cã la data cutare, în segmentul cutare, ar fi fost reþinut un lot de armament care prin contrabandã era extras din Transnistria” ne-a declarat Ion Leahu, reprezentant al Chiºinãului în Comisia Unificatã de Control. Declaraþia lui Leahu este printre cele mai autorizate, el acordându-ne interviul într-o încãpere a serviciului de informaþii din Moldova, SIS.

Colbasna – zona interzisã

Stocarea armamentului existent pe teritoriul Transnistriei se face în depozitele aflate la Tiraspol ºi la Colbasna, o localitate aflatã la graniþa cu Ucraina, în nord-estul republicii. De departe, depozitul de la Colbasna al Armatei a 14-a este cel mai însemnat. Acesta este întins pe o suprafaþã de 132 de hecatre ºi adãpostea în 1994 conform documentelor oficiale 45 de mii de tone de armament, munitie ºi tehnicã militarã. În depozitele armatei ruse din Transnistria au fost retrase în anii 90 armamentul din Germania de Est ºi din fostul bloc comunist. În acest moment, depozitul adãposteºte în jur de 20 de mii de tone de armament, în urma repatrierilor succesive cãtre Rusia ºi a nenumãratelor tranferuri legale sau ilegale cãtre separatiºti ºi cãtre cumpãrãtori privaþi. Conform documentelor cercetate ºi a informaþiilor culese pe teren, transferurile cãtre Rusia nu au atins armamentul ºi muniþia propriu-zise. S-au repatriat in þarã mii de tone de tehnicã militarã, adicã orice altceva în afarã de armament ºi muniþie.

Accidente

Zona despre care vorbim este puternic militarizatã, practic majoritatea localnicilor din regiune lucrând în conducerea sau în rândul personalului tehnic al depozitelor. Este un perimetru închis vizitatorilor externi. Mai mult, înainte de a ajunge la depozit, existã puncte mobile de control organizate de miliþia separatistã. Fãrã un scop precis, nu ai voie sã pãtrunzi în zonã. Anul trecut, chiar ºi generalul Bernard Aussedat, expert militar al OSCE ºi coordonator al inspecþiilor asupra armamentului a fost refuzat sã pãtrundã în zonã în timpul unui control inopinat filmat pe ascuns de cãtre jurnaliºtii francezi de la Canal +. Teoretic, OSCE are dreptul sã insepcteze orice obiectiv în Transnistria. Practic este imposibil. Singurii care fac inspecþii în zonã sunt ruºii sau ucrainienii, însã nici mãcar aceºtia nu au efectuat vreodatã misiuni de monitorizare de lungã duratã.

Astfel încât nu s-au fãcut inspecþii nici mãcar la condiþiile de stocare a armamentului. Au apãrut ºtiri în presa localã despre diverse explozii în zonã, unele înregistrând chiar victime. Este totuºi un depozit vechi iar banii pentru întreþinerea unor asemenea facilitãþi sunt puþini.

Împãrþeala

Din depozitul de la Colbasna s-au înfruptat foarte mulþi în ultimii 15 ani, lucru recunoscut chiar ºi de comandanþi succesivi ai Armatei a 14-a. În unele cazuri, forma legalã de a scoate armament din depozit, era declararea acestuia ca expirat ºi trimiterea spre casare. Casarea era fictivã, armamentul respectiv fiind comercializat. În alte cazuri casarea era chiar necesarã, însã lotul trimis spre casat era deturnat spre fabrica de la Râbniþa, topit ºi folosit pentru export. Atunci când se topeau carcase de muniþie radioactivã, consecinþele sunt uºor de imaginat. Au fost cazuri în care materialele finite exportate de Râbniþa au fost depistate ca având grad sporit de radioactivitate.

Prin vecini

„Dacã 6 rachete de croazierã de fabricaþie sovieticã ajung din Ucraina în Iran, e o tranzacþie ilegalã?” se întreabã retoric Oazu Nanþoi, director al Institutului de Politici Publice din Chiºinãu. „Contrabanda cu arme se face foarte uºor pe calea feratã sau prin transport terestru, cãtre porturile Odessa ºi Ilichevsk”. Din luna martie, transporturile pe cale feratã sunt blocate. Observaþiile noastre pe teren aratã cã mici garnituri de trenuri de marfã încã mai trec dinspre republica separatistã înspre Odessa, prin zona Pervomajsk ºi Colbasna. Nu mai vorbim de tirurile care transportã mãrfuri de contrabandã pe drumurile adiacente, între Tiraspol ºi portul Ilichevsk. Conform serviciilor secrete ucrainene, funcþionari corupþi ai serviciului vamal ucrainean asigurã „undã verde” oricãrui transport aparþinând firmei Sheriff.

Cele trei cãi

Este relevantã scrisoarea trimisã cãtre Comitetul Helsinki Moldova de cãtre „pãrintele juridic” al Transnistriei, Vasile Iakovlev, scrisoare confirmatã într-o convorbire telefonicã dintre Nanþoi ºi Iacovlev. Acesta a fost parlamentar în Chiºinãu în 90, însã la fel ca ºi Smirnov a plecat la Tiraspol sã punã bazele statului transnistrian. În 97 intrã în dizgraþia regimului de la Tiraspol ºi dispare din republicã. Scrisoarea datatã 7 aprilie 97 vorbeºte despre trei mari canale de trafic de armament. Primul canal a fost deschis în timpul conflictelor din spaþiul ex-iugoslav, între 94 ºi 95, ºi era controlat de mafia polonezã. Al doilea canal menþionat – uzina metalurgicã ºi fabrica de ciment din Râbniþa. Este ceea ce declarã ºi Ion Leahu, de la Comisia Unificatã de Control: „sunt folosite transporturile masive de ciment ºi metal, care mascheazã prezenþa armamentului”. În fine, al treilea canal de transport identificat de cãtre insider-ul Iakovlev este calea maritimã. „cu suportul autoritãþilor de la Odessa, încãrcãtura morþii era transportatã cu camioane în port unde era încãrcat pe vapoarele ucrainiene ale companiei Ascoflot”. Am identificat compania maritimã Ascoflot înregistratã la Chiºinãu, însã cu un punct de lucru permanent în portul Ilichevsk. Numele ei este menþionat într-un raport al Curþii de Conturi de la Chiºinãu, apãrut ulterior scrisorii lui Iakovlev. Se menþioneazã acolo cã din momentul înregistrãrii în 93, compania nu a înregistrat contabil veniturile, nu le-a declarat cãtre stat ºi nu a plãtit nici un leu bugetului de stat. Curtea de Contruri menþioneazã numai veniturile obþinute în strãinãtate, în numerar, prin exploatarea a ºase nave cargo. Este vorba de un milion douã sute de doalari pentru servicii de transport maritim, încasaþi cash prin douã firme offshore: Ascoflot Shipping din Panama ºi din Insulele Bagame.

 

În aer

În sfârºit, cel mai utilizat culoar de contrabandã cu armament pare a fi calea aerului. Transnistria nu are propriul spaþiu aerian recunoscut, deci orice zbor ar trebui sã fie ilegal. ªi totuºi într-un atlas de prezentare în limba englezã, se face reclamã companiei interne Tiras Avia, care are în plan deschiderea aeroporturilor internaþionale din Tiraspol ºi Camenca. În acest moment existã numai permisiunea pentru zboruri efectuate de cãtre armata rusã. Conform unui acord din 94, armata rusã are dreptul sã efectueze douã zboruri sãptãmânal de pe aeroportul din Tiraspol, cu scopul declarat de a aduce poºta. În Rusia, avionul militar ateriza la o bazã de lângã Moscova. „Din pãcate Moldova nu controleazã bine spaþiul aerian. Din mai multe surse am primit informaþii cã avionul acesta este capabil sã transporte ºi tancuri” afirmã ªtefan Urâtu de la Comitetul Helsinki Moldova. Într-adevãr, spaþiul aerian transnistrian nu este monitorizat, nimeni nu vrea sã ºtie ce avioane zboarã, pe ce rute ºi cu ce fecvenþã. Oficialii moldoveni susþin cã deasurpra Transnistriei avioanele de contrabandã zboarã la altitudine joasã în aºa fel încât sã nu poatã fi depistate de cãtre radar. Fapt este cã nici mãcar avioanele militare ruseºti nu sunt controlate. Ion Leahu ne explicã: „cartierul general al armatei naþionale supraveghea zborurile ºi tot el era organul abilitat care autoriza aterizarea ºi decolarea cât ºi investira cu sistemul cifrat de identificare. În 2000 au început problemele. Transnistrienii nu-i mai acceptau pe moldovenii care se prezentau la aterizarea avionului pentru verificare ºi nici la decolare. Militarii moldoveni au fost reþinuþi, încarceraþi ºi interogaþi timp de jumãtate de zi, dupã care li s-a interzis sã mai aparã, pe motiv cã nu se mai efectueazã zboruri”. Tot Leahu ne explicã faptul cã nici înainte de 2000 controlul nu se respectau acordurile internaþionale. „Controlorii moldoveni primeau informaþia în scris referitor la marfã, fãrã a avea acces în interiorul avionului ºi fãrã a asista la decolare.”

Oficial la Tiraspol nu se mai efectueazã zboruri. Ofiþerul MGB Dmitri Soin ne spune degajat: „Pista aceasta nu mai e folositã de cel puþin cinci ani”. Lucru contrazis, atât prin observaþiile noastre pe teren, cât ºi prin declaraþiile adunate. De departe aeroportul din Tiraspol pare pãrãsit. Însã o simplã apropiere de hangarele aeroportului stârneºte agitaþie: se observã un dispozitiv militar de pazã bine pus la punct. În plus, nimeni nu are acces la cele câteva zeci de hangare. Un raport clasificat al SIS vorbeºte despre demararea procesului de renovare a complexului aeroportului Tiraspol ºi mai ales la lucrãri de reamenajare a pistei. Informaþiile sunt confirmate în discuþia cu poliþiºtii moldoveni din Benderi. „Eu am auzit cã zborurile s-au întrerupt pentru restaurarea aeroportului ºi din cauza unor neînþelegeri financiare cu Ucraina, pentru survolarea spaþiului aerian” declarã comisarul din Bender, Prudnikov. El confirmã cã zboruri mai existã din când în când. La fel ºi Leahu, ale cãrui surse de informare sunt radarul ºi „informaþiile operative”.

Cazuri internaþionale

„Dacã s-ar produce arme aici ar trebui sã fim în complicitate cu Moldova sau Ucraina pentru a le putea exporta” ne-a declarat râzând ofiþerul MGB Dmitrii Soin, la Tiraspol. Un punct de vedere foarte corect, având în vedere uºurinþa cu care arme din Transnistria pot fi scoase din þarã cãtre Rusia, Ucraina dar ºi Moldova ºi apoi exportate ca arme de proveninþã sovieticã. De aceea meritã sã aruncãm o privire asupra câtorva situaþii descoperite în Moldova ºi Ucraina, în ceea ce priveºte traficul internaþional de armament cu provenienþã necunoscutã.

Filiera Bout - Mutaliev

Rapoartele ONU ºi Amnesty International aduc dovezi clare privind implicarea a douã firme moldoveneºti în transportul internaþional de armament, în zone de conflict de pe continentul african. Cele douã firme, Aerocom ºi Jet Line, sunt înregistrate la Chiºinãu din 97 ºi respectiv 2000, dar controlate de cãtre Victor Bout. Companiile aeriene au sediul chiar lângã aeroportul internaþional Chiºinãu. Rapoartele internaþionale menþioneazã cã zonele în care acestea au transportat armament nu se limiteazã doar la þãrile africane, ci cuprind Irakul ºi Afganistanul. Conform extraselor de la registrul comerþului din Chiºinãu, cele douã firme deþin o agenþie de asigurãri aviatice, Afes M ºi pãrþi din douã bãnci: Victoriabank ºi Investprivatbank. ( Asociaþii din Victoriabank sunt legaþi ºi de Moldinkombank, tot de la Chiºinãu, unde acþiuni are ºi centrala de la Cuciurgan.) Unul dintre proprietarii Afes M este mai vechea companie Renan, controlatã de fraþii ceceni Moutaliev, vechi tovarãºi de arme ai lui Victor Bout.

Conform presei internaþionale, serviciile secrete britanice au documentat deplasãri ale lui Bout în Transnistria. Din informaþiile adunate de pe teren, reiese ºi cã avioane ale companiilor aeriene Aerocom ºi Jet Line au fãcut escale tehnice la Tiraspol ºi în regiunea Odessa. Escalele tehnice au fost folosite întotdeauna ca pretext pentru încãrcare sau descãrcare de armament în zone aflate sub embargou.

Despre Renan s-a dovedit deja cã a participat la mai multe transporturi ilegale de armament în þãrile africane între 2000 ºi 2002. În plus, compania Renan este implicatã în traficul de armament cãtre Irak. La Bagdad au fost descoperite în 2003 de cãtre reporterii germani ai revistei Stern, o serie de documente care probau traficul de armament cãtre Irak cu ajutorul unor firme din Siria. SES International Corporation este firma sirianã care a adus în Irak o linie de fabricaþie a muniþiei pentru Kalashnikov, cumpãratã de la Balcombe Investments din Republica Moldova pentru aproape nouã milioane de dolari. Balcombe este proprietatea fraþilor Mutaliev ºi proprietara companiei aviatice Renan. Este foarte posibil ca aceste utilaje sã provinã din Transnistria, mai ales cã preºedintele Voronin a declarat la sfârºitul anului 2005 cã deþine documente de la Bagdad care certificã exportul separatiºtilor cãtre Irak a unor linii întregi de fabricaþie a armamentului. Deºi a promis cã va reveni cu amãnunte dupã ce serviciile secrete vor studia documentele respective, autoritãþile de la Chiºinãu nu s-au mai pronunþat vis-a-vis de acest subiect.

Filiera Zhukov – Angert

În anii 94 ºi 95 o serie de transporturi de armament au încãlcat embargoul impus þãrilor iugoslave. Transporturi masive de armament de construcþie sovieticã au fost vândute în zonã. Între aceste cazuri de contrabandã am gãsit un transport organizat de la Odessa, reþinut de cãtre poliþia italianã în canalul Otrento, lângã Veneþia. Nava croatã Jadran Express se îndrepta cãtre Croaþia cu o încãrcãturã impresionantã de armament de provenienþã sovieticã. Certificatul end-user pentru Nigeri fusese falsificat. S-a declarat cã armamentul venea din Belarus ºi Ucraina, însã acest lucru nu a fost stabilit. Investigaþia italienilor a produs rezultate abia dupã 6 ani, când în Italia a fost arestat moscovitul Alexander Zhukov. S-a descoperit cã plata pentru armament s-a fãcut cãtre compania Sintez, un conglomerat de firme înregistrat în Elveþia ºi Marea Britanie, condus de cãtre Zhukov ºi mai mulþi parteneri ruºi ºi ucrainieni. În aceastã afacere se gãseºte ºi Alexander Angert, naº mafiot din Odessa, poreclit Angel. Printre partenerii de afaceri ai lui Zhukov ºi Angert se numãrã Leonid Minin, arestat tot în Italia, implicat în traficul cu armament contra diamante, cãtre Sierra Leone ºi Liberia.

Filiera Caucaz

Rapoartele serviciului de informaþii din Republica Moldova (SIS) menþioneazã traficul de armament din Transnistria cãtre zonele de conflict din Caucaz. Deºi pare greu de crezut, din informaþiile existente reiese cã separatiºtii au alimentat cu armament rebelii din Cecenia, Abkhazia ºi Osetsia, armament care a fost folosit împotriva soldaþilor ruºi. Operaþiunile s-au fãcut cu ºtiinþa ºi sprijinul Rusiei care avea nevoie de un paravan. În 1997, dupã o operaþiune militarã a armatei ruse în Cecenia s-a filmat un reportaj difuzat de cãtre televiziunea rusã RTV. Printre armele confiscate de la rebeli s-au distins lansatoarele portabile de rachete Vasiliok, produse exclusiv de uzina de la Râbniþa. Astfel de lansatoare de rachete au mai fost capturate de la ceceni în 2000 ºi 2004.

De-a lungul ultimilor zece ani, au apãrut mai multe ºtiri legat de vânzarea de armament prin firme bulgãreºti cãtre republicile din Caucaz. Cel mai des vehiculat nume este cel al lui V. Podolean, care prin mai multe companii înregistrate la Dubrich în Bulgaria a traficat armamentul separatiºtilor. Printre acuzatori se aflã fostul general al Armatei a 14-a Alexander Lebed dar ºi unul dintre fondatorii Transnistirei, Vasile Iacovlev.

 

Paravan pentru mama Rusie ?

Experþii militari din Republica Moldova au înaintat o ipotezã surprinzãtoare. Existã semnale cã grupuri de interese din Rusia au vândut armament propriu prin Transnistria, pentru a se pierde urma originii armamentului. O reþetã folositã numai în cazuri speciale, cum ar fi conflictul din Caucaz. Nu existã însã documente care sã sprijine aceastã teorie.

Proiectul Transnistria este o investigatie jurnalistica a CRJI, finantata de catre SCOOP din Danemarca si SAS din Elvetia. La documentare au participat Vitalie Calugareanu (Chisinau), Vlad Lavrov (Kiev), Igor Boldyrev (Odessa) si Alexander Bratersky (Moscova). Foto Robert Ghement.

de ªtefan Cândea ºi Sorin Ozon, CRJI

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.