Oaza
Stefan Candea / 2006-07-19 en
Share this story

Suntem chemati cu un aer grav în biroul sefului punctului de trecere a frontierei. Ne aflam chiar la iesirea din Transnistria înspre Odessa. Vames, militian, ofiter de emigratii si granicer, se ascund de caldura într-o baraca. Ni se spune ca nu avem o asigurare valabila în Transnistria. Nu putem trece mai departe. Si chiar daca avem, tot nu putem trece, pentru ca nu avem certificat de sanatate, care sa ateste ca nu sintem infectati cu HIV. Începem sa realizam ca discutia nu are nici un rost, oamenii legii vor neaparat un bacsis. Colegul ucrainean este trimis la masina. Între timp, intra seful dispozitivului, cu cascheta sovietica data pe spate, care cânta vesel: „Bani, bani, bani, bani....”. Amesteca cuvinte în rusa, engleza, româna si ne cere jovial sa-i traducem ce înseamna „Zdob si Zdub”. Nu asteapta sa ne decidem care ce parte va explica, si ne zice direct ca trebuie sa platim daca vrem sa plecam. 40 de Euro. Abia adunam 30 de euro, în conditiile în care iesirea din Transnistria e gratis , iar intrarea costa un euro în ruble transnistriene. Nu se lasa usor înduplecati, si atunci încercam sa completam suma cu rublele transnistriene ramase prin buzunare. „Astea sa le pastrati voi ca suvenir, noi vrem numai dolari sau euro!” ne spune ofiterul jignit. Scoate un pumn de euro în monede si ne propune sa ne schimbe bancnotele mai mari, dezvelind un dinte de aur.

*Pe ofiterul care a încasat „mita” l-am depistat în vama ucraineana, discutând cu colegii sai. Insigna sa este M 147, are trei stele si conduce un Audi alb cu numar de înmatriculare A 593 BB.

Marea jecmaneala

Regiunea transnistriana a fost rasfatata Uniunii Sovietice. Conform unui plan bine pus la punct, aici a fost concentrata marea industrie, un nod de gaze si o centrala electrica. Se planuia chiar si ridicarea unei centrale nucleare. 40 la suta din întreaga industrie a fostei Republici Moldova a fost concentrata în stânga Nistrului, în teritoriul separatist. Încet încet, totul a trecut în proprietatea câtorva. Pentru ca proprietatea statului sa fie transferata pe nimic, fabricile trebuiau aduse în pragul falimentului. Vechea schema din întregul bloc comunist. În Transnistria însa, aceasta strategie a adus haos si saracie. În primii ani dupa razboi s-a înregistrat o inflatie galopanta. Situatia nu s-a schimbat în bine acuma, însa subventiile Rusiei si operatiunile speciale de autofinantare asigura un calm relativ si o oarecare saracie stabila. Rubla transnistriana nu are în continuare aproape nici o valoare. Ca dovada stau marile reclamele de pe marginea drumului, unde produse diverse au preturile trecute direct în dolari.

Astfel încât: oamenii simpli alearga dupa metode de a câstiga un ban, orice fel de ban în afara de ruble, de cele mai multe ori prin activitati la negru; functionarii alearga dupa mita si retele criminale pe care le-ar putea sprijini contra-cost; iar marii oameni de afaceri locali, politicieni sau ofiteri ai serviciilor secrete, traiesc primindu-si partea de la întregul sistem sau organizând actiuni pe cât de ilegale pe atât de profitabile. 23 din cei 43 de deputati ai sovietului suprem transnistrian provin din mediul de afaceri, în marea lor parte proprietari si directori de întreprinderi. Vom prezenta doar cele mai graitoare exemple de companii profitabile, ajunse în posesia privata a reprezentantilor statului dar si a oamenilor de afaceri rusi si ucrainieni sau chiar a statului rus.

Sheriff – un kolhoz cu beneficiar privat

Conglomeratul Sheriff ilustreaza felul în care familia conducatoare a reusit sa creeze o structura paralela statului, care sa controleze pe plan local economia si sa produca beneficii unor persoane private folosind pârghiile oficiale. Conform propriului site web, 5.000 de oameni lucreaza în aceasta firma si în companiile pe care le detine. Firma a fost înfiintata în 93, iar cei care o conduc sunt doi ofiteri importanti ai MGB: Victor Gusan si Ilie Cazmali. Acestia au coordonat în 92 arestarea grupului Ilascu, fiind oamenii de încredere ai presedintelui Smirnov în timpul razboiului. Veniti din structurile de opresiune sovietice, cu grade militare si aterizati în structurile de opresiune transnistriene ca oameni de încredere ai presedintelui, este greu de crezut ca ei si-au parasit vreodata haina militara. Firma Sheriff, omniprezenta în Transnistria si singura cu o dezvoltare pe termen lung, este exemplul tipic de companie prin care se desfasoara operatiuni speciale. În cazul de fata, în beneficiul familiei Smirnov si a colaboratorilor sai apropiati. Mezinul familiei, Oleg, proaspat deputat si înalt functionar al serviciului vamal, este unul dintre adjunctii lui Gusan. Actele firmei si proprietarii nu au aparut public niciodata, iar pe site-ul web este mentionat faptul ca firma a fost înregistrata ca o entitate straina. Tot acolo gasim însa singurele date de identificare venind din Tiraspol. Bancile corespondente sunt în Rusia si Statele Unite. Nu am gasit înregistrata în bazele de date cu firme anonime din paradisurile fiscale o astfel de firma.

Legaturi

Ceea ce am gasit însa au fost companii înregistrate în anii trecuti în Europa de Vest, mai precis în Germania de catre proprietarii oficiali ai firmei. Gusan si Cazmali au înregistrat în Sankt Augustin, o mica localitate de lânga Bonn, Germania, o firma de transport si comert international. Grawe Import Export GmbH i-a cooptat în conducere pe cei doi în 1998, la numai doua luni dupa ce Sheriff si-a extins atât sfera de activitate prin crearea propriei companii de constructie cât si reteaua de supermarketuri si benzinarii. Conducerea firmei apartinea înca din 1996 sotilor Viktor si Olga Grossmann, care au iesit si au revenit în firma succesiv. La mijlocul anului 2000, la câteva zile dupa ce Sheriff da startul constructiei complexului sportiv care a costat 200 de milioane de dolari, sotul Olgai Grassmann intra în firma din nou, iar compania se muta la Troisdorf, o localitate învecinata. Firma devine Grawe – Internationale Spedition, iar Gusan si Cazmali se retrag. Peste numai un an, ambii soti Grassmann parasesc firma în favoarea lui Viktor Wellm. De mentionat ca Wellm mai apare în câteva firme alaturi de Grassmann, companii înfiintate ulterior, ceea ce arata ca cetatenii germani sunt doar paravane succesive pentru Gusan si Cazmali.

Domenii de activitate

Mai nimic nu se misca în Transnistria fara firma Sheriff, atât în domeniul afacerilor legale, cât si în cel al afacerilor ilegale. În cei 13 ani de activitate, conglomeratul s-a dezvoltat în urmatoarele domenii: import-export de bunuri de larg consum si desfacere într-o vasta retea de supermarket-uri (monopol); retea de transport; domeniul sportiv si activitati conexe (cel mai modern complex sportiv de pe teritoriul Republicii Moldova); comertul cu petrol, lubrifianti si ulei si un lant de benzinarii; producerea de bunuri de larg consum; companie de constructii; media (TV, radio, ziar si companie de cablu); tipografie; vânzare de masini (reprezentante ale Mercedes, Skoda si Mitsubishi); agentie de publicitate si cercetare a pietei.

Extinderea

Daca în primii ani de dezvoltare au ratat vreun domeniu de activitate neacaparat, acest neajuns s-a rezolvat. Pe parcurs, Sheriff a achizitionat o banca din cele 8 existente – Agroprombank – cu peste 60 de filiale în toata republica. Apoi s-a concentrat pe achizitionarea unor fabrici de produse alimentare si bauturi: Fabrica de produse din amidon Bender, Fabrica de pâine din Tiraspol, Fabrica de cereale din Tiraspol, Fabrica de Vinuri si Coniac din Râbnita. Printre ultimele obiective achizitionate de catre Sheriff, prin banca pe care o detine, se afla întreprinderea de textile Tirotex din Tiraspol.

Râbnita – MMZ

Combinatul Metalurgic de la Râbnita este pe de parte unul dintre obiectivele cele mai importante în Transnistria. 4.000 de oameni sunt angajati în aceasta fabrica, iar întreaga regiune de nord a republicii separatiste depinde de acest colos industrial. La capacitate maxima, uzina produce un milion de tone de otel si un milion de tone de produse laminate pe an.

Mai multe grupuri s-au înfruptat pe rând din aceasta fabrica. Mai întâi a fost grupul rusesc Itera, care la sfârsitul lui 98 a cumparat 75 la suta din actiuni. Odata cazuta în dizgratia presedintelui rus Putin, Itera a fost nevoit sa vânda în 2004. Actiunile au fost preluate de catre doua societati pe actiuni din Liechtenstein, care controleaza în acest moment peste 90 de procente din MMZ. Cele doua societati se numesc Rumney Trust Reg si EIM Energy Investment & Management Corporation si ambele au apartinut consortiului Itera. Cumparatorii nu s-au grabit sa certifice cu documente noua proprietate. Singurii care au facut public faptul ca fac parte din grupul care a cumparat de la Itera sunt Youssouf Hares si Alisher Usmanov, un om de afaceri sirian activ în Ucraina si un rus de origine uzbeka. Usmanov se afla pe lista celor mai bogati 100 de rusi, cu o avere estimata la peste un miliard de dolari si ocupa unul din fotoliile de director ale Gazpromului. Hares ne-a declarat ca uzina a costat 100 de milioane de dolari si ca de managementul uzinei se ocupa exclusiv Alisher Usmanov.

Însa nu toti cei care au investit în MMZ si-au dorit publicitate, preferând sa ramâna anonimi.

Dincolo de ciprioti

Pentru a documenta numele celor care au interese financiare la MMZ dar nu vor sa le dezvaluie, am mers pe urmele firmelor din Liechtenstein, acolo unde au fost transferate actiunile uzinei de catre Itera. Conform documentelor firmei EIM Consulting, putem afla ca managerii companiei s-au schimbat în momentul în care Itera a anuntat vânzarea din 2004 catre grupul Hares. În acest moment, pe lânga Youssef Hares, mai apar patru ciprioti: Andreas Sofocleous (sau Sofocleus), Anna Korelidou, Demetrios (sau Demetris) Serghides si Tsitsekkos Michalis. Firma poate actiona numai daca se întrunesc semnaturile celor cinci. Este logic faptul ca cipriotii sunt doar persoane paravan, fiecare în parte reprezentând pe câte un om de afaceri care a vrut sa-si ascunda identitatea.

Cu cartile pe masa

Cel mai rapid l-am gasit pe omul de paie al lui Alisher Usmanov. Am cautat toate firmele pe care le manageriaza Serghides si am descoperit ca în mai multe companii din Marea Britanie interesele magnatului rus sunt reprezentate de catre Serghides . Chiar si în tranzactiile în care Usmaov a încercat sa preia un pachet important de actiuni din Corus, giganutul metalurgic britanic. Serghides îl mai reprezinta pe Usmanov în Ferrous Investments din Marea Britanie, companie care face parte din grupul rusesc Interfin, condus de Alisher Usmanov si parte a structurii Gazprom din momentul în care Usmanov a trecut la conducerea Gazprominvestholding.

A urmat Tsitsekkos , partener în mai multe companii cu un om de afaceri francez cu intense activitati la Kiev: Rodolphe Lucien Evangelisti. Prin aceste companii (Medcroft Managment Ltd si International Company Service Ltd) am reusit sa facem legatura cu mai multe personaje cheie: Grigory Surkis si Viktor Medvenchuk, omul de afaceri rus Konstantin Grigorishin si Peter Poroshenko, fost apropiat al presedintelui ucrainean Yuschenko si consilier pe probleme de aparare si Pavlo Lazarenko, fost premier al Ucrainei.

Sofocleous opereaza mai multe companii din Marea Britanie sau Cipru, folosite de catre conglomeratul oligarhului rus Vadim Novinsky, denumit de catre analistii economici Smart Group. Afacerile acestui grup sunt concentrate în mare parte în Ucraina. Companiile care ne-au condus catre Novinsky se numesc Zorino Trading, Kemero Investments Limited si Cecil Systems Limited. Totodata, Sofocelous reprezinta si afaceri comune pe care Smart Group le-a facut împreuna cu Privat Group al lui Igor Kolomoisky.

Si în sfârsit, Korelidou care face legatura prin companiile pe care le manageriaza Punchel Investments si Teamtrend Limited catre doua grupuri importante din Ucraina: Grupul Dynamo controlat de Grigori Surkis si Privat Group controlat de Igor Kolomoisky.

Managementul MMZ este asumat de Alisher Usmanov prin doua companii din Cipru, cu sediul în cladirile Itera din Limassol – Veneziano Limited si Panfermag Holding. Aceeasi ciprioti mentionati mai sus formeaza conducerea celor doua companii. La nivel local, uzina este condusa de doi deputati ai sovietului suprem transnistrian, Anatoly Belitchenko si Andrey Yudin.

Acestia sunt oligarhii rusi si ucrainieni, cu averi de miliarde de dolari, cladite pe relatii strânse între crima organizata si fostele servicii secrete sovietice. Iar legaturile documentate de noi se bazeaza numai pe actele caruselului de companii pe care l-am descâlcit.

Cuciurgan

Singura centrala electrica din Republica Moldova a fost construita la Cuciurgan, în partea estica a Transnistriei. Centrala poate deservi atât întregul teritoriu al Republicii Moldova, cât si întreaga regiune Odessa. Mai mult, lucrând la capacitate maxima, centrala poate sa si exporte energie. Cuciurgan angajeaza 3.500 de oameni, urmând sa produca dupa modernizare sase miliarde de kWt / h anual. Separatistii au vândut la sfârsitul lui 2003 centrala electrica unui srl ruso-belgian, Saint Guidon Invest NV, total necunoscut pâna în acel moment. Pretul de vânzare a fost de 29 milioane dolari, încasati cash dupa cum arata documentele. Saint Guidon se mai obliga sa investeasca peste 150 de milioane de dolari si sa întretina timp de cinci ani infrastructura orasului transnistrian Dnestrovsk. Mica firma a concurat cu RAO EES (compania electrica de stat din Rusia) si cu Gazprom. Din investigatiile noastre rezulta ca acestea au participat fictiv la licitatie, numai pentru a da aparenta unei concurente.

Sport si energie

Saint Guidon are un sediu la Moscova si unul la Zottegem, Belgia. Compania a fost creata în 1976 si principalul obiectiv de activitate sunt cluburile sportive. În presa, proprietarul firmei s-a prezentat a fi Daniel Goldenberg, nascut la Baku si cetatean israelian, cel care a negociat vânzarea si a semnat contractul. În actele firmei apar însa patru alte persoane: sotia sa Julia Goldenberg, Alexei Fedotov, Alexei Serebriakov si Oleg Zakataev.

Serebriakov si Zakataev sunt totodata si managerii RAO Nordic Oy din Finlanda, o companie de stat ruseasca, detinuta de RAO EES. Practic, în timpul licitatiei, au concurat o firma de stat si o companie a doi dintre directorii acestei firme. Povestea continua. Saint Guidon nu a platit întreaga suma promisa, iar despre investitii nici nu a mai fost vorba. Mai mult, a încasat bani pentru curentul livrat dar nu si-a platit datoriile pe resursele consumate, acumulate în numele fabricii. La sfârsitul anului 2004, Saint Guidon a încercat sa mareasca pretul de livrare catre Republica Moldova, dupa ce a reziliat pur si simplu contractele în vigoare si a întrerupt livrarea mai bine de o luna.

În primavara si vara anului 2005, doua subsidiare ale RAO EES cumpara pentru 100 de milioane de dolari toate actiunile centralei de la Saint Guidon. Una din cele doua subsidiare este tocmai RAO Nordic Oy. Practic, 100 de milioane ajung sa fie „sifonati” catre Goldenberg si cei doi directori ai firmei de stat RAO Nordic. O afacere din care singurii perdanti sunt cetatenii republicii separatiste si cei ai Rusiei. Presedintele RAO EES este Anatoli Chubais, care detine si un pachet de actiuni. Pâna nu demult, adica pâna la arestarea de anul trecut, consilierul acestuia a fost Valeriu Pasat, fost ministru al Apararii si apoi director al Serviciului de Informatii în Republica Moldova. Exista informatii care arata ca energie electrica de la Cuciurgan este exportata si catre România, pentru Alro Slatina, aflata tot sub control rusesc.

Coniacul se scurge prin Louxembourg

Cele mai cunoscute produse transnistriene, în afara armamentului desigur, sunt vodca si coniacul fabricate de Kvint. Din cercetarea asupra acestei companii de stat, proaspat propusa spre privatizare, a rezultat ca profitul care ar fi trebuit încasat de catre stat se scurge catre companii private înfiintate de catre directorul fabricii în urma cu mai bine de 10 ani în vestul Europei. Kvint produce anual peste 10 milioane de tone de bauturi alcoolice. Din ceea ce am documentat reiese ca profitul din vânzari îl înregistreaza Baev personal, împreuna cu partenerii sai, însa nicidecum compania de stat Kvint.

Oleg Baev, director al fabricii si deputat în sovietul suprem, a înfiintat în Louxembourg compania Adisol în 1995, prin care preia actiunile firmei anonime Adrina înfiintata în 1992 tot la Louxembourg. Adisol deschide o filiala a Kvint la Moscova, iar noua Adrina deschide o filiala în SUA în 2003. Între timp, se înfiinteaza la Hamburg, Germania, firma Magic Spirits, initial condusa de Egon Garbers apoi preluata de Claudia si Frank Bade, rude cu acesta. Cele 3 firme comercializeaza acum produsele Kvint în Europa, fostele state CSI, SUA si Canada.

Dar sa ne întoarcem la Adrina, firma mama din Louxembourg. Începând cu 1995 Oleg Baev este trecut chiar si în acte cu drept de semnatura pâna în 1997, când se retrage în umbra. Ceilalti colegi de la conducerea firmei luxemburgheze sunt Gagik Adibekian, Vsevolod Yampolskiy, Valeri Zadorine, Henri Aronson. La momentul retragerii lui Baev ramân sa conduca firma la vedere Yampolskiy si Zadorine, amândoi din Moscova. În plus este adaugata o firma care urmeaza sa gestioneze afacerea în mod curent – Fimex Investments Ltd. Nu am gasit documente legate de proprietarii acestei firme, însa am descoperit ca aceasta a facut parte pâna acum un an dintr-o alianta de trei firme anonime din Marea Britanie care au detinut majoritatea actiunilor într-o banca în Republica Moldova. Este vorba de Businessbank, vânduta de catre Fimex catre banca de stat ruseasca Vnestorgbank, tranzactia fiind în scurt timp anulata. Banca ruseasca este condusa de Andrey Kostin - „casierul lui Putin”.

Sistemul bancar

Combinatul MMZ din Rabnita

În momentul de fata, Transnistria are propria moneda – rubla transnistriana, tiparita la Tiraspol. Separatistii au inaugurat anul trecut chiar si monetaria proprie, dupa ce mai multe transporturi de moneda batuta în Polonia au fost retinute pe teritoriul Ucrainei.

Sistemul bancar înseamna o banca nationala si opt banci private. Toate functioneaza practic ilegal, atâta timp cât Banca Nationala a Moldovei nu le-a mai acordat licenta de functionare începând cu anul 2001. Însa pentru acest obstacol s-au gasit solutii. Pâna în 2001, din Transnistria se aduceau banii cu sacul la Chisinau, în special la banca rusa Eurotrustbank. Dupa ce aceste operatiuni s-au sistat, bancile din republica separatista s-au orientat catre marile banci din Austria, Germania si SUA: ING, Reiffeisen, Commerzbank, Bank of New York. Autoritatile moldovene au facut presiuni asupra acestor banci, iar transferurile au început sa nu mai fie validate. ING si Reiffeisen din Austria au fost nevoite în cele din urma sa renunte la colaborarea directa cu Transnistria, însa nu au înghetat fondurile disputate, ci le-au returnat bancilor sau firmelor transnistriene.

Ultima salvare vine însa tot din Rusia. Cele mai puternice banci din Transnistria apartin ori companiilor rusesti, cum este Gazprombank, ori companiei Sheriff, ca în cazul Agroprombank. Bancile rusesti au licenta de functionare de la banca nationala a Rusiei si sunt necesare pentru transferurile externe. În plus, pentru transferurile mari de bani, este folosita banca ROSBANK. Conform documentelor puse la dispozitie de Centrul pentru Investigatii Jurnalistice de la Chisinau, doar în trei zile consecutive ale lunii noiembrie 2004 au fost transferati de catre uzina MMZ doua milioane jumatate de dolari prin banka Rosbank, cu sediul în Elvetia. Este doar un exemplu, dar toti cei care au de realizat transferuri externe importante, folosesc Rosbank. De ce? Pentru ca desi este înregistrata în Geneva, apartine de fapt magnatilor rusi Vladimir Potanin, Mihail Prokhorov si Boris Jordan. Privind lista lunga a managerilor acestei banci, ai în fata de fapt o lista a celor mai bogati oameni de afaceri din Rusia dar si cei mai controversati. Numai Potanin împreuna cu Prokhorov au împreuna o avere de peste zece miliarde de dolari.

Mai este un aspect important al sistemului bancar. Ceea ce este mai valoros în Transnistria nu se vinde sau cumpara pe teritoriul separatist. Pentru aceasta s-au creat societatile anonime din paradisuri fiscale, societati care pot plimba documente si bani în numele unor companii din Transnistria, fara însa a atinge fizic republica separatista.

Spre Vest

Exista foarte multe companii din Occident care nu au absolut nici o problema în a lucra pe teritoriul Transnistriei. Spre exemplu, chiar în România sunt 40 de firme care desfasoara activitati comerciale cu separatistii. Fostul detinut de la Tiraspol Ilie Ilascu, actualmente senator român din partea PRM a citit în Parlament numele acestor firme, dintre care cea mai importanta pare a fi Dacia Textil, o firma din Bucuresti. De cealalta parte este vorba în primul rând de combinatul MMZ si fabrica de textile Tirotex.

Zemtech – asocierea din Germania

În Germania am gasit o firma înfiintata în 1994 chiar de catre combinatul MMZ împreuna cu parteneri germani. Este vorba de Zemtech Gmbh din Munchen, o asociere dintre combinatul MMZ, fabrica de ciment din Râbnita si firma germana Techcom. În acte, adresele firmelor separatiste mentioneaza Cehia în loc de Transnistria ca tara de provenienta. Managerul firmei este Sagadat Schumacher, nascuta Saparov. Tot ea manageriaza si firma Techcom, care apartine în acte familiei Schumacher. Pe de alta parte, Techcom detine D.A.R. Metall AG, societate pe actiuni, unde gasim printre actionari si doua nume rusesti: Vladimir Shashkin si Alexander Sharuda, ambii din Moscova. Sharuda este manager general al fabricii de produse din aluminiu Vtormet din Moscova. Toate transferurile catre aceste companii din partea MMZ s-au facut prin banca Rosbank. Este vorba de milioane de dolari.

Panzarasa consilierul

Giovanni Panzarasa
Afacerile mentionate se desfasoara în mare parte în afara republicii separatiste. Am descoperit însa la Tiraspol un om de afaceri italian care traieste în republica înca de pe vremea Uniunii Sovietice, din 88. Giovanni Panzarasa, manager si actionar la firma locala Tirpa, are 67 de ani si de 18 ani locuieste permanent la Tiraspol. Merge în Italia din când în când, sa-si viziteze familia. Sotia nu l-a vizitat niciodata. Fata lui a venit o singura data sa-l acompanieze într-un avion care-l transporta în stare de coma în Italia, pentru îngrijiri. În 94 a fost la un pas de moarte, fiind atacat si maltratat în Tiraspol. El spune ca pentru jaf. Atacul i-a lasat urme adânci. O parte din cap este reconstruita, urmele a doua mari gauri se observa în frunte. Din acel moment, nu a mai iesit din casa fara garzi de corp. „Prefer sa merg numai la lucru, iar sâmbata si duminica stau în casa. Altfel este un deranj prea mare”. Detine numai cinci procente din Tirpa, care este o firma mixta. Grupul italian Ottogalli detine aproape 30 de procente, restul fiind capital transnistrian. Compania sa produce mulaje pentru încaltaminte sintetica si masini de turnat mulaje, în interiorul fabricii Litmash. Profitul pe anul trecut s-a ridicat la un milion de dolari, din care partea lui este sub cinci mii pe luna. „Daca nu as primi pensia din Italia, as avea mari probleme. De când a început blocada (n.r. – martie 2006) am pierdut 300 de mii de dolari”. Tirpa a lucrat în toti acesti ani pentru mari companii precum Adidas, Nike, Reebook, Goodyear sau Biltrade. Viata în Tiraspol este un cosmar, pericole la tot pasul iar câstigurile financiare nu sunt pe masura. Atunci de ce mai sta aici? „Munca este pasiunea mea. Nu un hobby, ci pasiune” raspunde Panzarasa. Pe site-ul oficial al presedintelui Smirnov, exista o sectiune dedicata lui Panzarasa, singurul strain laudat de catre presedinte. „Gestul acesta este într-adevar un ajutor moral, dar doar atât.” Din informatiile culese pe teren însa, reiese ca Panzarasa este unul dintre consilierii financiari ai presedintelui, în ceea ce priveste plasamentele externe ale fondurilor personale si alte afaceri. Panzarasa neaga cu jumatate de gura: „Nu este complet adevarat. Când ne întâlnim, putem discuta orice, dar eu nu sunt consilierul nimanui.” Si totusi, recunoaste ca are o relatie speciala atât cu Smirnov cât si cu alti ministri. „Îl pot suna pe presedinte oricând, daca nu reusesc sa vorbesc atunci, într-o ora ma va cauta el pe mine.”

Proiectul Transnistria este o investigatie jurnalistica a CRJI, finantata de catre SCOOP din Danemarca si SAS din Elvetia. La documentare au participat Vitalie Calugareanu (Chisinau), Vlad Lavrov (Kiev), Igor Boldyrev (Odessa) si Alexander Bratersky (Moscova). Foto Robert Ghement.

de ªtefan Cândea ºi Sorin Ozon, CRJI

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.