Bomba cu pacura miroase a KGB
Sorin Ozon / 2002-08-27
Acasa | Investigatii | Bomba cu pacura miroase a KGB
Share this story

Legaturile primejdioase ale imperiului “Iavorski”

Scandalul declansat de ancheta politistilor ieseni in legatura cu importurile de pacura pentru Termoelectrica ia amploare. Desi este cercetata pentru contrabanda, firma “Unicom Holding” SA (infiintata de Constantin Iavorski - om de afaceri basarabean, fost ministru al energiei in guvernul de la Chisinau) este in continuare in carti pentru a livra si in aceasta iarna o buna parte din pacura necesara incalzirii Romaniei. Acest lucru nu ar trebui, poate, sa ne mire avind in vedere ca de cind face afaceri in Romania (prin fosta CONEL si urmasii acesteia) firma fostului ministru moldovean a devenit o adevarata putere, incasind sume de ordinul sutelor de milioane de dolari de la statul roman. A reusit de asemenea sa-i coopteze in afaceri pe fosti sau actuali functionari din domeniul energetic. Doi dintre acestia sint in continuare angajati ai Termoelectrica - compania de stat care hotaraste de la cine si cu ce pret cumpara pacura pentru incalzirea locuintelor.
Tranzactiile cu combustibil reprezinta doar o mica parte din imperiul de afaceri pe care Iavorski si l-a construit in Romania. In prezent, omul de afaceri controleaza aproape in intregime schimbul de marfuri de la granita de est. In acest context este firesc sa ne intrebam cine este omul in mina caruia s-a concentrat atita putere. Din pacate, un segment din biografia lui Iavorski lasa loc unor suspiciuni deloc de neglijat. Omul de afaceri a lucrat ani la rind pentru oligarhul rus Roman Abramovich, considerat unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri rusi si datorita legaturilor sale cu fosti ofiteri din KGB.
Toate aceste legaturi nu au contat insa pentru oficialii romani aflati in fruntea institutiilor care fac afaceri cu grupul de firme controlat de Iavorski. Fostul director al Termoelectrica, Ion Ungureanu, actual consilier al ministrului industriei, este unul dintre cei care au avut intotdeauna o parere buna despre Constantin Iavorski si afacerile sale.
Asa cum am mai aratat cu alta ocazie, Constantin Iavorski, un afacerist moldovean aflat de zece ani in Romania, a reusit, prin investitii proprii, sa controleze cea mai mare parte a schimbului de marfuri care se face prin frontiera de est a tarii. Si-a dezvoltat atit capacitati proprii de transbordare si transvazare peste granita de rasarit, cit si o importanta retea de transport pentru diverse tipuri de marfuri: petrol si produse petroliere, aluminiu, deseuri metalice, lemn, ciment, zahar, melasa etc. Afacerea lui Iavorski a pus capat, dupa mai multe decenii, controlului detinut de rusi, iar apoi de ucraineni, asupra sistemului de transbordare pe calea ferata, in conditiile in care ecartamentul rusesc al liniilor de cale ferata este mai mare decit cel utilizat in Romania si in tarile din vestul Europei. Pina la aparitia lui Iavorski, incompatibilitatea a fost speculata in beneficiul rusesc sau ucrainean si aducea un profit de citeva zeci de milioane de dolari anual. De altfel, sistemul a fost creat de Stalin ca o protectie suplimentara impotriva unei eventuale patrunderi a mijloacelor de transport feroviare occidentale in Uniunea Sovietica. Din aceasta perspectiva a afacerilor sale, Constantin Iavorski poate fi privit drept un investitor strategic destul de important. Iata de ce acuzatia de contrabanda lansata recent la adresa uneia dintre firmele sale de catre seful IPJ Iasi, poate avea efectul unei bombe cu efect devastator pentru frontiera de rasarit a Romaniei.
De-a lungul timpului am publicat mai multe articole despre neregulile din SC Termoelectrica SA si despre conducerea societatii care, in loc sa caute solutii pentru micsorarea costurilor, s-a indeletnicit mai degraba cu mentinerea unor contracte nerentabile. Cu aceste ocazii trageam semnale de alarma despre crearea dependentei dintre Termoelectrica si firmele patronate de cetateanul moldovean Constantin Iavorski.

Statul a garantat ca Iavorski sa-si primeasca banii

Unicom Holding SA, firma lui Constantin Iavorski, nu a ajuns furnizor de pacura pentru Termoelectrica de ieri, de azi. Societatea si-a dobindit statutul de furnizor de combustibil pentru iernile energetice, garantate constant de statul roman, incepind de acum opt ani de zile, adica din '94, cind inca nu aparusera nici CONEL, nici Termoelectrica, sistemul energetic romanesc fiind administrat de Regia Nationala de Electricitate, RENEL. In timp ce sectorul energetic s-a transformat de la un an la altul, Unicom Holding SA si-a intarit pozitia pe piata romaneasca. “La acea vreme, Unicom Holding detinea intr-adevar monopolul livrarilor de pacura “via terra”, adica pe calea ferata. In urmatorii ani insa, acest monopol a fost spart. Au inceput sa apara si furnizori dinspre Serbia, cu o putere financiara mai mica intr-adevar, insa au existat”, isi amintesc persoane care au lucrat in sectorul energetic si care au detinut la un moment dat functii de conducere. Cu toate acestea, Unicom Holding SA ramine si astazi principalul furnizor de pacura pe calea ferata pentru Termoelectrica. Este vorba de citeva sute de mii de tone pe an, pentru plata carora firma nu are de ce sa-si faca probleme: statul garanteaza creditele externe luate de societate, garantiile acordate numai in ultimii trei ani ridicindu-se la aproape un miliard de dolari. Din aceste credite, mai mult de jumatate se folosesc pentru importurile de pacura, deci si pentru furnizorul Unicom Holding SA.

Reangajati de fostul sef

Un aspect foarte interesant il reprezinta si abilitatea lui Constantin Iavorski de a atrage in afacerile sale o serie de oameni cheie. Alaturi de cei deja prezentati in numarul nostru de ieri (fostul director al ALRO, Alexandru Orzata, fostul ofiter SRI, Gavril Zoicas, Valeriu Velciu, Constantin Alexa, de asemenea fost ofiter SRI), ii semnalam si pe directorii din fostul CONEL Florin Stefan Vasilache (fost consilier la Termoelectrica), Stanescu Ioan, Prunaichie George si Georgescu Mihail (director in Termoelectrica), persoane ce apar in firme alaturi de Iavorski.
Dintre cei patru angajati ai Termoelectrica, cercetati acum de politia din Iasi, doar doi mai lucreaza in societate. Este vorba despre Mihail Georgescu, in prezent sef la unul dintre serviciile din Termoelectrica si Florin Stefan Vasilache, consilier juridic la aceeasi societate. Ceilalti doi, Ioan Stanescu si George Prunaichie, nu mai lucreaza in societate. Desi, se spune despre ei, ca nu au si nu au avut nici un fel de legatura cu contractele de import de pacura, Aureliu Leca, fost director general al RENEL isi aminteste ca toti patru lucrau pe vremea RENEL la compartimentul de afaceri international, departament care se ocupa de aprovizionarea cu combustibili din import. Toti patru, spune Leca, “il aveau ca sef pe dl. Ungureanu”, primul director general al Termoelectrica, in prezent consilier al ministrului industriei si resurselor. Dupa disparitia CONEL si aparitia societatii Termoelectrica, celor patru nu li s-au mai prelungit contractele de munca. Ei si-au facut o firma de proiectari, “Seven Trust”, in care s-au asociat cu firma lui Iavorski, “Unicom Holding”, cea care aducea pacura pentru compania de stat la care lucrasera respectivii. La putina vreme de la instalare, directorul general al Termoelectrica, Ion Ungureanu, i-a reangajat pe Mihail Georgescu si Florin Stefan Vasilache. “Erau foarte buni specialisti. Pozitiile pe care au fost acestia angajati nu mai aveau nici o tangenta cu importurile de combustibili”, spune consilierul Ungureanu.
Constantin Iavorski a deprins dedesubturile afacerilor cu petrol de la cea mai inalta “scoala” in domeniu-scoala ruseasca. Iavorski a lucrat ani in sir pentru Runicom SA, firma ruseasca localizata in Montreux, Elvetia. Aceasta firma este controlata de catre oligarhul rus Roman Abramovich, patron al companiei “Sibneft”, clasata pe locul 6 in topul producatorilor de petrol din Rusia. Abramovich este considerat la ora actuala cel mai puternic si mai influent om de afaceri din Rusia si datorita legaturilor sale foarte strinse cu fosti ofiteri KGB si actuali ofiteri FSB. Este de notorietate fapul ca Abramovich a fost chiar consilierul financiar al Tatyanei Dachenko, fiica fostului presedinte al Rusiei, Boris Yeltsin.
In spatele Runicom-ului lui Abramovich, firma pentru care Iavorski a lucrat ani in sir, se ascunde un imens scandal legat de deturnarea unor fonduri ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Potrivit agentiilor de presa rusesti, “Runicom SA” trebuie sa plateasca 17,5 milioane de euro BERD-ului reprezentind o parte din cei 33 de milioane de euro pe care “Runicom” a pus mina printr-o inginerie financiara.
Legaturile lui Iavorski cu firme din Elvetia care se ocupa cu tranzactii petroliere sint indicate si de catre firma “Unipetrol SA”, din Geneva. In aceasta firma, infiintata in septembrie 2000, apare ca asociat Olga Iavorski, fiica lui Constantin Iavorski.

Cadou de la Termoelectrica: “Unicom Holding”, intermediar de energie

In vara anului trecut, in CA al Termoelectrica a fost luata in discutie o nota “Privind compensarea resurse energetice/energie electrica”, devenita intre timp contract. Nota a fost intocmita sub antetul Directiei Comert si Cooperare Internationala din Termoelectrica si semnata de directorul general de atunci Ioan Ungureanu, si directorii Gabriel Miulescu (in prezent arestat in alta cauza) si Petre Stroe. In cadrul acestei directii este director si Mihail Georgescu, persoana care figura la vremea respectiva si ca actionar in firma “Seven Trust” alaturi de “Unicom Holding”, firma lui Iavorski, si alti directori din fostul CONEL.
Din document mai rezulta insa si faptul ca Termoelectrica, sub semnatura directorului general, pe linga faptul ca propunea compensari (pacura si carbune energetic contra livrari de energie electrica), oferea firmei lui Iavorski si posibilitatea de a se interpune intre producatorul de energie si consumator. Astfel, in acest lant mai aparea un intermediar, ceea ce inseamna implicit ca exista posibilitatea ca agenti economici strategici sa ajunga la mina lui Iavorski.
Alexandru Orzata, presedintele Unicom Holding ne-a recunoscut ca firma pe care o reprezinta a semnat in septembrie un contract cu Termoelectrica “pentru ca o parte din plata pentru combustibilul pe care-l aducem sa o faca in energie electrica. Insa, pentru acest lucru mai avem nevoie de o aprobare de la Ministerul Industriilor.”
In 1994, firma “Marc Trust” (ale carei afaceri au fost preluate de Unicom Holding), patronata tot de Iavorski a aplicat acelasi sistem cu RENEL. La vremea respectiva, lista clientilor firmei “Marc Trust” cuprindea peste 60 de consumatori printre care Autodacia Pitesti, Romcim, Astra, Santierele Navale Constanta si Galati, Automobile Craiova, Electrica Fieni, Industria Sirmei etc. In aceiasi perioada mai existau citeva firme care se ocupau cu astfel de afaceri.
Pe atunci, firma lui Iavorski reusise performanta de a revinde energia chiar si sub pretul unic al RENEL. Constatind ca lucruile nu sint in ordine, ministrul Industriilor de atunci a hotarit incetarea acestui sistem de barter, ocazie cu care au cazut si citeva capete din RENEL.
“Sint atit de puternici incit nu putem sa-i distrugem decit trecind pe carbune”
Un demnitar din actualul guvern ne-a facut ieri o destainuire socanta despre puterea grupului care detine monopolul aprovizionarii cu pacura: “Sint atit de puternici si au atitia bani, incit nu putem sa-i distrugem decit reducind folosirea de pacura a Termoelectricii. Aceasta este singura solutie eficienta - sa incurajam producerea de energie pe baza de carbune si atunci i-am obliga sa se orienteze spre altceva, benzina de avioane sau Dumnezeu mai stie ce. Este singura posibilitate de a dezmembra mecanismul acesta”.

Dan Badea, Sorin Ozon, Paul Cristian Radu, Mihaela Balea

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.