Ultima Frontiera
Stefan Candea / 2003-12-06 en
Acasa | Investigatii | Ultima Frontiera
Share this story

Infuzia de capital, experti si tehnicã modernã – toate din fonduri europene – la granita României cu Ucraina si Moldova aratã cã aceasta va fi ultima frontierã esticã a Uniunii Europene. Mai devreme sau mai târziu. 650 de kilometri cu Ucraina, incluzând Delta Dunãrii, si 680 cu Moldova.
În ciuda eforturilor europene si românesti de securizare a acestei frontiere, un scenariu de cosmar prinde contur pentru o Uniune Europeanã lãrgitã. Emigratie ilegalã masivã si grupuri de crimã organizatã fãcând contrabandã cu cele mai diverse bunuri printr-o granitã permeabilã. Cauzele? Situatia economicã deplorabilã de ambele pãrti ale granitei, geografia dificilã a frontierei si retelele de contrabandã deja închegate. Motorul? Explozia mizei economice imediat ce România va deveni membrã UE, deoarece odatã trecutã aceastã ultimã frontierã, granite formale nu vor mai exista în restul Europei. Exemplu: un cartus de Marlboro costã 5 euro pe piata neagrã din Ucraina, aproape de granitã. În tãri ale UE, un singur pachet are acest pret.

Sã aruncãm o privire asupra frontierei începând din sud. Portul Constanta este locul prin care intrã în tarã importante cantitãti de produse de contrabandã. Legãtura directã cu Portul Odessa este un avantaj al grupãrilor ucrainene de crimã organizatã. Avantaj speculat destul de timid pânã în acest moment. Urcând pe frontierã ajungem în Deltã, Bratul Chilia al Dunãrii fiind granita cu Ucraina. Insulele, ostroavele si canalele Dunãrii reprezintã un avantaj cert pentru contrabandisti. Pentru un câstig mult mai mic – braconajul de peste – sute de ucraineni se hazardeazã anual în apele românesti. Urmeazã granita cu Moldova, cu mai multe puncte de trecere internationale. Atât punctele de trecere, cât si „granita verde” sunt fortate în prezent de contrabandisti si traficanti de persoane. Câstigurile sunt minore pentru executanti – localnicii din preajma granitei – în comparatie cu pericolele la care se expun. Niciodatã nu se ajunge la capii retelelor, care acumuleazã câstiguri masive din astfel de operatiuni. Parte din profituri se duc spre vârfurile politicii de la Chisinãu, ca taxã de protectie. Adãugãm la retelele de contrabandã bine închegate problema pe care o reprezintã Transnistria. O oazã pentru traficanti si criminali, loc în care fabrici de armament îsi desfãsoarã necontrolate activitatea. Tigãrile ilegale si drogurile sunt alte produse care îsi au originea în zonã. Din Transnistria pleacã lunar sute de containere prin Punctul Palanca, containere necontrolate, despre care autoritãtile moldovene nu au habar si care ajung în sigurantã în Portul Odessa. Dacã mai adãugãm si existenta aeroportului militar de la Bender, aflat sub controlul separatistilor, dar în afara monitorizãrii internationale, avem o imagine clarã despre puterea acestui focar de fãrãdelege. Arme, droguri si tigãri pot fi produse, stocate si transportate în toate felurile, dintr-un punct aflat la nici 300 de kilometri de granita cu România. În sfârsit, turul de orizont se încheie la granita de nord a României cu Ucraina. Mare parte din aceastã granitã traverseazã muntii. S-au întâlnit cazuri în care localnicii au trecut frontiera fãrã sã-si dea seama, trezindu-se în cealaltã tarã. O regiune idealã pentru traficantii de persoane. Tigãrile, alcoolul si benzina îsi fac loc în continuare cãtre România, în ciuda eforturilor grãnicerilor si politistilor de frontierã.

CORUPTIE. Organizarea fortelor care pãzesc granitele diferã între România, Moldova si Ucraina. România si-a transformat fostii grãniceri în politisti de frontierã, angajati pe bazã de contract. Departamentul este subordonat Ministerului de Interne, dar în rândul celor care pãzesc granita nu se mai aflã soldati în termen. În Moldova, Departamentul Trupelor de Grãniceri este direct subordonat Guvernului. În Ucraina, Grãnicerii sunt subordonati Serviciului de Informatii Ucrainean – SBU. Noile structuri au dificultãti vizibile de cooperare. Codasa este Moldova, care este mentionatã atât de cãtre oficialii ucraineni, cât si de cãtre cei români ca un dezastru în ceea ce priveste cooperarea internationalã.
Salariul unui vames sau al unui grãnicer din Moldova si Ucraina este între 80 si 100 de dolari. În România, salariul unui politist de frontierã este de 200 de dolari, iar al unui vames ajunge la 300. Coruptia în rândul celor care pãzesc frontiera este ridicatã. Unii o recunosc oficial, precum românii, altii o neagã cu desãvârsire, precum ucrainenii si moldovenii. Dar chiar statisticile oficiale vorbesc de la sine. Conform acestor statistici, regiunea Odessa are un trafic anual de 2,5 milioane de persoane si 500.000 de autoturisme prin diferitele puncte de frontierã (din Portul Odessa, Transnistria si Moldova). La un astfel de trafic, anul trecut au fost întocmite numai 50 de dosare de contrabandã, din care doar douã au fost solutionate în Justitie. Pentru aceeasi imensã regiune au fost confiscate anul trecut câteva arme si produse de contrabandã în valoare de numai 500.000 de dolari.

ORGANIZARE. Micul trafic atât de haotic, din anii ’90 pânã foarte recent, a început sã se organizeze. Contacte au fost stabilite de ambele pãrti ale frontierei. Metodele de ascundere a mãrfii s-au rafinat, iar mita pe care o cere un grãnicer sau un vames în regiune a crescut considerabil. Îngrijorãtor este faptul cã eforturile depuse de micii traficanti sunt enorme în comparatie cu câstigurile. O masinã burdusitã cu tot felul de scule si alimente ascunde de regulã un bax de tigãri prin diverse compartimente speciale si transportã un rezervor dublu de benzinã. Câstigul unui astfel de drum, care încalcã un sir nesfârsit de legi, este de maximum 10-15 euro. Repetat în mod regulat, de douã ori pe zi timp de o lunã, profitul unui mic traficant se ridicã la aproximativ 500 de euro, scãzând diversele taxe de granitã si alte cheltuieli neprevãzute. În curând vor apãrea grupãri din lumea interlopã care sã protejeze si sã dea randament micului trafic. Acest fenomen este deja vizibil la nivelul marilor transporturi de contrabandã. În ultimul timp au fost implicate în circuitul traficantilor „Zonele Libere”, aflate de ambele pãrti ale frontierei, ceea ce presupune contacte importante în rândul autoritãtilor locale.

CRITICÃ. Presa criticã si organizatiile neguvernamentale care sã monitorizeze acest fenomen lasã mult de dorit în Moldova si Ucraina. În Moldova, presa localã este cvasiinexistentã. În ambele tãri, ziaristii incomozi îsi riscã viata prin publicarea unor acte grave de coruptie. Astfel încât participarea activã a reprezentantilor autoritãtilor în retele de crimã organizatã nu este amendatã prea des în presa de peste granitã. Despre deranjul în Justitie nici nu poate fi vorba.

Spagã pentru politistii si vamesii moldoveni

„Primul lucru care îti trece prin cap dupã ce strãbati Republica Moldova si Ucraina este cã se poate trãi si mai rãu decât în România. Apoi te miri câte poate suporta un om. E greu sã gãsesti în lumea asta politisti al cãror mijloc de transport sã fie autostopul. Si mai greu este sã vezi politisti, vamesi sau grãniceri care, în timpul liber, se ocupã cu strângerea nucilor de pe marginile drumurilor. Asa se întâmplã în Moldova. Politistii se înghesuie pe la intersectii sã prindã o «ocazie» sau întind dupã acte mâinile lor înnegrite de la decojitul nucilor verzi. Aceleasi mâini tânjesc si dupã spagã, cât o fi ea de micã. Vamesi, cu mâini înnegrite de nuci, ne-au cerut sã-i cinstim cu 200.000 de lei românesti, cât pentru «o votcã puternicã”, desi stiau cã suntem ziaristi. Pentru ei nu conteazã ce granitã pãzesc. Mai departe, în Ucraina, grãnicerii intrã în panicã când aflã cã suntem jurnalisti strãini. Puterea lor de decizie este atât de micã si de centralizatã încât a trebuit sã asteptãm ofiteri ai serviciilor de informatii pentru a putea intra în tarã”. (Sorin Ozon, CRJI – Bucuresti)

„Fãcãturile” alimenteazã bazarele

„Când vorbesti despre produse contrafãcute te gândesti la CD-uri cu muzicã, programe sau jocuri. Un sablon. Am gãsit prin bazarele românesti, ucrainene, moldovenesti sau transnistrene o puzderie de produse la care nimeni nu s-a gândit cã meritã falsificate. Am descoperit cã majoritatea vin din China prin Portul Odessa si o micã parte a textilelor vin din Turcia. Aparate de ras Gillette, detergenti, cosmeticale, parfumuri, textile si pantofi de firmã, pastã de dinti, tigãri occidentale. Ba chiar produse electrocasnice, sub diverse firme celebre pocite intentionat. Fier de cãlcat Sanussi, casetofon Panosonic, ceasuri Rolex si Suatch. Lista este mult mai lungã. Piata produselor contrafãcute este uriasã. Ea este deja împãrtitã în fãcãturi grotesti si copii foarte apropiate de original. Diferã pretul, dar oricare dintre copii este mult mai ieftinã decât originalul. În bazarul din Chisinãu realizezi imediat cã ai de a face cu un trening Nike fals. Dar într-un Mall din Berlin?!” (Stefan Cândea, CRJI – Bucuresti)

Mitã la frontierã

„Este clar cã ajutorul financiar al Uniunii Europene a ajutat România sã-si securizeze granitele cu vecinii sãi din nord si est, prin milioanele de euro cheltuite pentru a achizitiona jeep-uri si aparaturã high-tech. Suportul financiar, dar si abordarea constientã a impactului negativ pe care îl are contrabanda la granitã asupra procesului de integrare europeanã au dat deja rezultate. Traficul ilegal de bunuri înspre România s-a redus. Vecinii sãi trebuie sã reducã însã masiv contrabanda de la frontierã, dacã se vrea ca granita dintre UE si vecinii din est sã fie securizatã chiar si la un nivel de bazã.
Investigatiile noastre aratã cã cei care pãzesc frontiera de ambele pãrti încã ignorã unele încãlcãri ale legii si se uitã în altã parte, acceptând mita traficantilor. O confirmare clarã a acestui fapt am primit-o în momentul în care am traversat granita dintre Ucraina în România într-o masinã a unor traficanti români. Ei au mituit atât pe oficialii ucraineni, cât si pe cei români, transportând marfã ilegalã în valoare de peste 100 de euro în România. Politia de frontierã, cât si vamesii, de ambele pãrti ale frontierei, nu câstigã atât de mult încât sã-si poatã permite sã refuze mita”. (Roman Olearciuc, Kiev Post – Kiev)

Lipsã de transparentã

„Este poate pentru prima datã când ziaristii din cele trei tãri (România, Ucraina si Republica Moldova) si-au unit eforturile pentru a monitoriza un fenomen deosebit de important cum sunt retelele de trafic din jurul frontierei. Nu peste tot am fost întâmpinati cu usile deschise, fapt ce vorbeste despre fragilitatea democratiei, precum si despre nivelul înalt al coruptiei si birocratiei în unele din cele trei tãri. Seria de articole este, în acelasi timp, un semnal pentru comunitatea internationalã care trebuie sã acorde mai multã atentie acestui fenomen, atunci când este vorba în special de Republica Moldova, dar si de Ucraina, si sã încurajeze, inclusiv prin metode de presiune politicã, securizarea frontierelor comune. Un pericol mare pentru securitatea regionalã îl prezintã regiunea transnistreanã a Republicii Moldova, teritoriu controlat de o administratie ilegalã, suspectatã cã ar vinde cu regularitate armament retelelor teroriste internationale. Tinând cont de faptul cã regimul separatist de la Tiraspol controleazã o bunã parte din segmentul estic de hotar al Republicii Moldova, este necesarã identificarea unor modalitãti de securizare maximã a hotarului ucrainean. Acest lucru va conduce la desfiintarea automatã a retelelor de traficanti si va avea un impact pozitiv asupra dezvoltãrii economice a Republicii Moldova”. (Vitalie Cãlugãreanu, Flux – Chisinãu )

Delta abandonatã

„Copiii din Periprava pleacã în fiecare dimineatã la ora 6 cu o masinã care îi duce 15 kilometri pânã la scoala din comuna C.A. Rosetti. Pânã nu demult fãceau drumul ãsta pe jos. Multi dintre tinerii din zona Bratului Chilia nu au mai mult de opt clase. Liceul cel mai apropiat e la Tulcea, la sase ore de mers cu vaporul. Majoritatea locuitorilor nu-si permit sã îsi dea copiii la liceu pentru cã nu au bani. De când s-au închis vechile IAS-uri nu mai existã locuri de muncã. Câteva posturi la scoalã, unul la postã, douã magazine, douã cârciumi. Singura sursã de venit e pescuitul, dar si acesta e din ce în ce mai strict. Mai mult, zic pescarii, de doi ani, Dunãrea scade si nu mai are peste. Femeile nu au unde sã munceascã. Politia de frontierã se vaitã cã ordinul prin care trebuie sã controleze braconajul îi pune în conflict cu oamenii – «Înainte fiecare localnic ne ajuta. De câte ori vedeau un strãin de loc ne anuntau. Acum, în loc sã avem 300 de surse de informatii aici, la granitã, avem 300 de localnici care ne urãsc. Chiar dacã multi ne sunt rude, fosti prieteni sau vecini. Dar ce sã facem… ordinul e ordin…»
Izolati de când lumea, locuitorii din Chilia si Periprava, pe granita cu Ucraina, nu s-au simtit niciodatã ca acum – abandonati”. (Mihai Vasile, fotoreporter CRJI – Bucuresti)

Stefan CANDEA

Proiect finantat de catre Asociatia Daneza pentru Jurnalism de Investigatie (FUJ) si coordonat de catre Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI).

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.