Afaceri de partid si de stat în Elvetia
Paul Cristian Radu / 2003-06-23
Acasa | Investigatii | Afaceri de partid si de stat în Elvetia
Share this story

Firma trezorierului PSD, Aristide Roibu, face negustorii cu statul român
Senatorul PSD Aristide Roibu este una dintre piesele grele ale guvernãrii PSD. Roibu este atât presedintele Comisiei juridice a Senatului, cât si trezorierul PSD.

În cele douã ipostaze, prin mâna lui Roibu trec atât legile tãrii, cât si banii partidului de guvernãmânt. „Jurnalul National” a aflat însã cã activitãtile lui Aristide Roibu nu se opresc aici. În cadrul unei ample investigatii ce documenteazã afacerile politicienilor români, reporterii „Jurnalului National” au dat de urma unei firme din Elvetia, în care apare numele lui Roibu si care, potrivit înscrisurilor, „face parte dintr-un program al Guvernului României”.
Am identificat în Tara Cantoanelor câteva zeci de investitii românesti, precum si foarte multe alte companii în care gãsim actionari de nationalitate românã.
Între aceste companii ne-a atras atentia o firmã ce functioneazã în orasul Lausanne, oras situat pe malurile frumosului lac Geneva. Astfel, pe Strada Cedrilor, la numãrul 2, am gãsit firma Servass Sarl, un SRL în care am descoperit numele senatorului Aristide Roibu, trezorierul PSD si presedintele Comisiei juridice a Senatului. Numele lui Roibu apare alãturi de cel al sotiei sale, Monica Roibu, alãturi de numele lui Paul Dumitrescu, ce posedã dublã cetãtenie românã si elvetianã, si de cel al unui francez din Nantes, Philippe Meyre. Conform datelor de la Registrul Comertului elvetian, firma Servass se ocupã de cumpãrarea de materiale second-hand din industria alimentarã elvetianã pentru a le exporta în România. Firma a fost înfiintatã în ultimele zile ale anului 1999 si functioneazã si în prezent.

De la actionar la administrator


În momentul înfiintãrii firmei, Aristide Roibu era actionar cu suma de 15.000 de franci elvetieni, sotia sa era de asemenea actionar cu o sumã identicã, iar Paul Dumitrescu contribuia la capitalul social al acestei companii cu 5.000 de franci. În acest context, trebuie mentionat cã l-am identificat pe Paul Dumitrescu si într-o societate comercialã româneascã NCM NEW CHANNEL MANAGEMENT ROMANIA SRL. Ulterior, o seamã de schimbãri au avut loc în firma Servass. Astfel, Aristide Roibu a renuntat la calitatea de asociat, fiind în prezent administrator al acestei societãti, iar, la sfârsitul anului trecut, un nou asociat a apãrut în firmã. Este vorba despre francezul Philippe Meyre, care a adus un aport de 5.000 de franci elvetieni în aceastã societate. În tot acest rãstimp însã, Monica Roibu a rãmas actionar majoritar în Servass Sarl.

Un program guvernamental


Conform datelor pe care le-am obtinut foarte recent din baza de date a prestigioasei organizatii elvetiene Swiss Creditreform, asociatie înfiintatã în 1888 si care contine date despre toate societãtile comerciale ce functioneazã în Elvetia, firma Servass Sarl „face parte dintr-un program sustinut de Guvernul României”.
De asemenea, în actele firmei, trezorierul PSD, Aristide Roibu, si nevasta sa, Monica, sunt listati ca având domiciliul în Paris, Franta.
Chestionat de reporterii „Jurnalului National”, Roibu a evitat sã spunã care sunt afacerile firmei Servass, ne-a spus însã cã, în baza tratatului privind dubla impunere pe care România l-a semnat cu Elvetia, taxele firmei au fost plãtite în tarã, cã a iesit din aceastã companie în martie 2001 si cã nu stie cu certitudine dacã sotia sa mai este prezentã în firmã. Senatorul Roibu ne-a mai spus si cã nu a fãcut niciodatã afaceri cu statul prin Servass si cã nu stie de unde o fi iesit aceastã caracterizare fãcutã firmei sale de cãtre Swiss Creditreform. Mai mult, Roibu a spus cã el sustine expansiunea capitalului românesc în afara tãrii, fiindcã numai în acest fel „poate si România sã atragã capital strãin”. El a adãugat si cã e convins cã aparitia numelui societãtii Servass în presã este legat de litigiul pe care îl are cu un cetãtean elvetian. În acest context, trebuie amintit cã numele lui Roibu a apãrut atât în presa româneascã, cât si în cea elvetianã în cadrul unui scandal referitor la faptul cã Aristide Roibu ar fi prejudiciat investitiile elvetianului în România.

comments powered by Disqus
CRJI by crji.org is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License if not otherwise stated. Based on a work at crji.org. This web application is Free Software (AGPLv3+), the source code is available on GitHub and waiting for contributions.